UPETROM – pe lista “sponsorilor” acuzati
Dinu Patriciu dezminte implicarea ROMPETROL
Ancheta Natiunilor Unite asupra modului în care s-a derulat programul “Petrol contra hrana” în Irak a ajuns la concluzia ca peste 2.400 de firme din întreaga lume au platit unele taxe suplimentare, dar substantiale regimului de la Bagdad. Printre firmele enumerate în raport apar cateva si din Romania, unele avand legatura cu Prahova. Cea mai importanta este Rompetrol, care ar fi importat în cadrul programului mai multe milioane de barili de titei. De asemenea, numele fostului ministru Dan Ioan Popescu, a fost vehiculat de una dintre firme. Patronul sau sustine ca Dan Ioan Popescu i-a cerut sa intermedieze importul de titei pentru compania Petrom, aflata la acea data în proprietatea statului.
Raportul ONU apreciaza ca Rompetrol ar fi platit SUPRATAXE de peste 700 de mii de dolari, pentru un import de 4 milioane de barili de titei în valoare de aproape 100 de milioane de dolari. Presedintele Rompetrol spune însa ca a importat doar jumatate din aceasta cantitate si ca numele companiei nu figureaza pe listele cu plati ilicite întocmite de ONU. ”Rompetrol nu e incriminat nici o clipa, exista alte liste anexe în care sunt însirate companii care au comis ilegalitati în legatura cu programul Petrol contra hrana”, a declarat Dinu Patriciu. De asemenea, acesta a spus ca-i va da în judecata pe toti cei care leaga numele ROMPETROL de scandalul care zguduie întreaga lume. O alta companie mentionata de raportul ONU este UPETROM 1 Mai SA. Aceasta apare cu o plata nejustificata de 409.000 de dolari. Actualul ministru de Finante, Sebastian Vladescu, a fost membru în CA al acestei firme. ”Aceasta operatiune de export a început înainte ca eu sa fiu membru în CA”. ”Din punctul meu de vedere, contractele erau egale, aveau avizul ONU” . Mircea Dumitrescu, director general la UPETROM in perioada 1998-2001 a recunoscut ca unitatea a derulat contracte cu Irakul, insa a refuzat sa ofere alte informatii in acest sens. La capitolul intermediari, raportul mentioneaza si numele lui Cristian Nicolae, secretarul Partidului Muncitoresc Roman, care ar fi primit cupoane de 1 milion de barili de titei, care au fost tranzactionate de o firma elvetiana.
Procurorii Si MEC cerceteaza posibile încalcari ale embargoului
Parchetul Înaltei Curti de Casatie si Justitie si Ministerul Economiei verifica eventuale încalcari ale embargoului impus Irakului de catre doua societati romanesti.
Ministrul Economiei, Codrut Seres, a declarat ca autoritatile vor verifica daca au existat companii de stat care au participat la Programul “Petrol contra hrana“ si daca acestea au fost implicate în acordarea de plati ilegale catre fostul regim irakian.
„Vom verifica si în cadrul ministerului eventualele corespondente care se pot stabili, legat de eventualele acorduri care au fost încheiate. Partea cealalta revine Parchetului. Importanta este perioada la care se face referire, daca societatile respective erau atunci private”, a spus Codrut Seres.
Aparare ministeriala
În textul raportului oficial al Comisiei – Paul Volcker, care a anchetat modul de derulare a Programului „Petrol contra hrana”, nu exista referiri la persoane, organizatii sau firme romanesti, a declarat ieri, într-o conferinta de presa, ministrul Afacerilor Externe, Mihai-Razvan Ungureanu.
Seful diplomatiei a mentionat ca singura exceptie este cazul firmei Bulf Drilling Oil Services detinuta de cetateanul irakian Raad Halul si care are filiale în Irak si Romania. El a adaugat ca numele unor firme romanesti apar mentionate într-o anexa a raportului Volcker. „Anexa E, care nu face parte din raportul oficial, este un catalog complet al tuturor celor 4.500 de firme care au participat la acest program, în acest context fiind mentionate si companiile romanesti”, a subliniat ministrul de Externe.