Editura Prahova a primit „Trofeul de Excelenta” pentru clasarea, 5 ani consecutiv, in primele 3 locuri, si „Diploma de Onoare” – pentru ocuparea locului II, in domeniul edituri

Cazinoul Sinaia a gazduit, ieri, cea de-a XII-a editie a Topului judetean al firmelor Prahova, manifestare organizata de CCI Prahova. Dintre cele aproximativ 18.000 de firme care au depus bilantul, in anul trecut, au indeplinit criteriile de participare la TOP 879 – cu 55 mai multe decat in 2004. Desigur, nu poate decat sa ne bucure faptul ca, si de asta data, intre campionii in afaceri din judetul nostru s-a numarat si Editura Prahova SA Ploiesti – societate care editeaza cotidianul „Prahova”. Pentru clasarea, 5 ani consecutiv, in primele 3 locuri, societatii noastre i s-a conferit „Trofeul de Excelenta”, precum si „Diploma de Onoare” – pentru ocuparea locului II la profilul edituri, categoria intreprinderi mijlocii.

Pentru anul acesta, criteriile de accedere in TOP au inclus cateva noutati majore, intre care realizarea, in 2004, a unei cifre de afaceri de minimum 1,8 miliarde lei – pentru microintreprinderi si, respectiv, de peste 2,5 miliarde lei – in cazul celorlalte societati.
La festivitatea de la Sinaia – onorata cu prezenta, de oficialitati locale si judetene, pe langa Diploma de Onoare – pentru clasarea pe primele 10 locuri, au mai fost atribuite „Distinctia de Excelenta”, „Trofeul de Excelenta”, Trofeul exportatorilor directi, Trofeul creativitatii, Trofeul de merit, Trofeul femeia de afaceri si Trofeul CCI Prahova.

D. CONSTANTIN