Suparare mare prin Consiliul Judetean pe motiv ca presa locala a scris ca administratia nu reuseste sa refaca judetul dupa calamitati. Dupa ce, in videoconferinta cu Guvernul, ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, s-a declarat nemultumit de faptul ca in Prahova se cam bate pasul pe loc cu refacerea infrastructurii, sefii administratiei au gasit, imediat, tapi ispasitori. Ba ca presa a scris doar ce a vrut, ba ca prefectul Corneliu Popescu nu a dat informatiile care trebuie. „In realitate, lucrurile stau altfel. Noi am lucrat mai mult decat s-a spus in videoconferinta. Iar faptul ca am decontat doar 26 la suta din sumele care au venit de la Guvern nu este relevant. Avem multe lucrari care sunt aproape gata si pentru care inca nu am platit, deci nu au intrat in calcul. Noi chiar am cheltuit mai mult decat ne-a dat Guvernul, pentru ca am alocat si de la bugetul propriu 120 de miliarde de lei vechi”, se justifica Radu Ionescu, vicepresedintele Consiliului Judetean. Acesta este de parere ca prefectul Corneliu Popescu nu a dat informatiile care trebuie. Insa, intrebat daca i se pare rezonabil ca numai 18 lucrari din 118 sa fie, la acest moment, gata, acesta a recunoscut ca este, totusi, putin
.

M.C.