Iesirea din programul Samtid a orasului Valenii de Munte l-a facut pe Florin Anghel, presedintele Consiliului Judetean sa intoarca foaia. Acesta a declarat, ieri, in sedinta forului judetean, ca orasul de pe Valea Teleajenului va trebui sa suporte toate consecintele deciziei de a iesi din parteneriatul pentru Samtid. “Consiliul Judetean a cheltuit, si in mandatul trecut si in acesta, multi bani pentru a pune pe picioare Samtidul – cu studii, proiectare, documentatii. Iar cum Consiliul Local Valenii de Munte a decis sa iasa din asociatie mi se pare normal ca acesta sa suporte efectele hotararii”, a declarat Florin Anghel.

Presedintele CJ sustine ca administratia din Valeni va trebui sa plateasca toate daunele care pot fi cerute de terti, ca urmare a iesirii din Samtid. In plus, Florin Anghel doreste sa puna administratia localitatii sa achite si cheltuielile care s-au facut cu proiectarea si au fost suportate, initial, de catre CJ. In prezent se lucreaza la stabilirea sumei care poate fi ceruta orasului Valeni.


Mihai CIOBANU