„Modificarile legii administratiei publice vor duce la o activitate mai flexibila, fara convulsii”

Incepand de astazi, timp de 30 de zile, Ministerul Administratiei si Internelor a lansat, pentru dezbatere publica, pachetul de legi pentru reforma in domeniul pe care-l gestioneaza. Actele normative sunt, de fapt, cinci proiecte de lege care modifica substantial carta autoritatilor locale. Despre cele mai importante modificari am discutat cu Maria Magdalena Mazalu – secretarul Primariei Ploiesti.
– Doamna secretar, modificarea Legii 215/2001 privind administratia publica locala consolideaza pozitia primarului. In ce constau noile prerogative?
– Primarul va numi conducatorii regiilor autonome, ai institutiilor publice si ai celor prestatoare de servicii publice de interes local din subordinea sau coordonarea consiliului local. Si tot primarul va avea un asistent – administratorul public de oras – care va indeplini atributiile delegate de acesta.
– In aceste conditii, nu se creeaza premise pentru abuzuri in functie?
– Asemenea prevederi erau necesare, pentru ca primarul este cel care, la nivel local, asigura aplicarea legii, dar indeplineste si hotararile consiliului local. Ca atare, el trebuie sa-si creeze echipa. Nu cred ca acest lucru o sa dea curs la abuzuri. Noua prevedere cred ca va asigura administratiilor locale desfasurarea unei activitati mai flexibile, mai usor de realizat, fara convulsii.
– Viceprimarul – care va fi si consilier local – va lua bani pentru doua functii ?
– Este foarte firesc ca viceprimarul sa-si pastreze si calitatea de ales local, pe toata perioada mandatului. El este ales de catre cetatean si, ca atare, e un drept castigat. In acest moment, nu mi se pare constitutionala renuntarea la functia de ales local in favoarea celei de viceprimar. Dar, chiar pastrandu-si calitatea de consilier, viceprimarul nu va avea drept de vot. In ce priveste salarizarea, viceprimarul va avea, firesc, un singur salariu.
– Credeti in depolitizarea prefecturilor?
– Conform noilor prevederi, daca vor fi adoptate, prefectii si subprefectii vor fi inalti functionari publici si vor da concurs pentru posturile lor. Dar, ca o parere personala, cred ca un prefect nu are cum sa fie rupt total de politica. Pentru ca, in calitatea lui, vrand-nevrand, face politica guvernului, a echipei care se gaseste la putere. Mai ales ca, din start, el este „selectat” si instalat de puterea in exercitiu.
– Ce efecte credeti ca va avea adoptarea hotararilor consiliului local si judetean numai cu majoritate simpla a alesilor?
– Efectele vor fi pozitive. Se vor debloca anumite situatii, pentru ca, de exemplu, actuala lege prevede votul a 2/3 din numarul consilierilor, pentru proiecte legate de urbanism. Au fost situatii la nivel local cand s-au blocat planuri urbanistice de detaliu si zonale de interes major. Planurile respective aratau ce, unde, cum, si in ce conditii se poate edifica o constructie pe care o asteptau cetatenii. S-au mai blocat concesiuni, vanzari, instrainari, inchirieri, atribuiri. Ca atare, probabil ca votul cu majoritate simpla va conduce la o activitate concreta, mai fluida si flexibila a autoritatii publice.
– Dar schimbarea din functie a presedintelui si vicepresedintilor consiliului judetean cu votul majoritatii consilierilor cum o comentati?
– In acest caz, cred ca este vorba despre o problema politica pe care eu nu-mi permit s-o comentez.
Nicoleta Dumitrescu

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentUztel – batuta la scor
Articolul următorViata spirituala