Abandonati sub muntii de noroi, oamenii se mai pregatesc pentru o nenorocire: gerul care sta sa vina
Munti de noroi pe drum, in curte si in gradina. In casa, dincolo de usile deformate de atata apa, un miros aproape insuportabil de mucegai si igrasie. Dusumeaua si parchetul sunt stranse, morman, intr-un colt, langa mobila umflata de umezeala. In bucatarie, un batran doarme imbracat cu un cojoc gros. Asa arata una dintre casele din Moara Domneasca acum, la doua luni dupa ultimul val de inundatii.
Cateva zeci de familii sunt in aceeasi situatie. Acum, cand iarna mai are putin si isi intra in drepturi, cei care au suportat atatea nenorociri se pregatesc pentru inca una: gerul care sta sa vina. „Ne tremura copiii in casa. Am o pensie de doua milioane de lei si nu pot sa cumpar nici macar lemne pentru iarna. Dormim toti intr-o camera si ne incalzim unul pe celalalt”, ne spune, cu lacrimi in ochi, Mircea Petrache, unul dintre multii batuti de soarta din Moara Domneasca. Omul ne arata cu ce face, acum, focul: cateva usi si blatul de la ceea ce a fost, inainte de inundatii, un dulap. Nici de-ale gurii nu prea mai au. Animalele din ograda au murit inecate, iar legumele si porumbul din care mai puteau face o mamaliga s-au facut pamant. „Nu cred ca mai trecem iarna asta. Nu stiu ce o sa mancam si cu ce o sa ne incalzim. Iar despre reparat casa nici nu pot vorbi”, ne mai spune acesta.
Peste drum, o familie de pensionari ne spune ca nu mai rezista. „Peste o saptamana plecam la copii, la Pitesti. Nu avem cum sa trecem iarna aici. Peretii si dusumeaua sunt si acum umede. Nu avem cum sa ne incalzim, nu mai suportam mirosul de igrasie. Punem lacat pe usa. Nu mai avem puterea, la varsta noastra, sa reparam casa”, ne spune Paraschiv Filipescu.
Toti cei cu care am stat, ieri, de vorba, ne-au spus ca nimeni nu a facut nimic pentru ei. A venit, dupa inundatii, o comisie de la judet care a trecut intr-un caiet numarul caselor afectate.Si atat. Nu au primit decat doua-trei duble de porumb, iar unii, mai norocosi, cateva saltele. Atat. Drumurile, cum am mai spus, sunt pline de clisa. Oamenii muta mormanele de pamant scos de prin curti, case si santuri, de colo-colo. Chiar daca au trecut doua luni de la ultimul val de inundatii, satul arata ca si cum apele s-ar fi retras abia ieri. „Primarul nu s-a invrednicit nici macar sa trimita un buldozer cu care sa adune noroiul. Am vrut eu sa platesc pe cineva sa vina sa-l adune dar nu vrea nimeni sa faca asta”, ne spune un satean. Mai e putin si vine iarna, iar toti acesti oameni nu gasesc nici un sprijin. Sunt lasati sa se descurce de unii singuri. Aceasta in conditiile in care majoritatea sunt pensionari si, cu doua – trei milioane de lei, trebuie sa-si cumpere si de mancare, si lemne de foc.
Mihai CIOBANU
