De la o raceala la tumorile cerebrale, zeci de boli au ca simptom cefaleea.
Cefaleea, sau durerea de cap, este una dintre cele mai des intalnite suferinte. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii si Societati Internationale de Cefalee, exista 260 tipuri de cefalee.
Studiile arata ca, de-a lungul vietii, mai mult de 90% dintre oameni au cel putin un episod de cefalee. Durerea de cap face parte din sistemul de alarma care anunta ca in organism se intampla ceva patologic sau ca exista o perturbare in mediul extern. Clasificarea internationala imparte cefaleea in doua mari clase: cefaleea primara, care nu este asociata unei leziuni cerebrale, si cea secundara, care este atribuita unei maladii.
Dureri de cap apar in boli cum ar fi hipertensiunea arteriala sau insuficienta renala. Cefaleea poate fi cauzata de infectii, dar si de accidentele vasculare cerebrale. Traumatismele pot provoca dureri de cap mult dupa ce s-au produs, astfel incat pacientul a si uitat ca s-a lovit la cap. Tumorile cerebrale sunt uneori “anuntate” de durerile de cap. In multe cazuri, suferinta este provocata de sinuzita sau otita. Un diagnostic corect presupune mai multe controale – la medicul generalist, internist, ORL, medicul neurolog avand o contributie importanta.
Cefaleea de tip tensional este cauzata de stres
Cefaleea de tip tensional este cel mai raspandit tip de cefalee si apare la peste 70% din populatie. In acest caz, durerea este bilaterala, nu este pulsatila, ci are un caracter de “strangere”, nu este insotita de greata, voma, iar lumina si zgomotele nu-l deranjeaza pe pacient. Cefaleea de tip tensional este determinata de contractia sustinuta a musculaturii cervicale, cauzata de stres, oboseala sau somn insuficient. In tratamentul acestui tip de cefalee, medicii incearca sa descurajeze folosirea indelungata a medicamentelor analgezice, punandu-se, in schimb, accent pe tratamentul cu medicamente miorelaxante. Ca o noutate terapeutica, toxina botulinica este utila in tratamentul cefaleei de tip tensional prin scaderea tonusului muscular in zona afectata.