Specialistii au ajuns la concluzia ca, montate pe orizontala, conductele din blocuri nu doar ca ne pot imbunatati confortul termic, ci ne scad si factura la caldura, apa calda si apa rece. Mai multe amanunte ne ofera directorul executiv al SC Dalkia Termo Prahova SA Ploiesti, Mihai Fofirca:


– As preciza, mai intai, ca acest proiect pilot a fost aplicat, cu bune rezultate, la 2.000 de apartamente din Braila. In fapt, in locul actualelor conducte de pe casa scarii, se monteaza coloane verticale generale, iar din acestea, se face legatura cu fiecare apartament. Principiul este identic cu cel al separatiei de gaze, acolo unde exista. La fiecare etaj va exista un tablou pentru fiecare apartament, in care vor fi montate 2 apometre si un contor, care masoara consumul de apa calda, apa rece si, respectiv, de energie termica. Prin urmare, ca si la gaze, nu-ti mai intra nimeni in casa sa-ti citeasca aparatele de masura.
– Care sunt avantajele noului sistem?
– In primul rand, fiecare isi regleaza consumul la utilitati dupa propriul buzunar. Apoi, inseamna o reabilitare a instalatiilor – cele existente fiind, daca nu cu durata de viata expirata, atunci colmatate sau cu nenumarate sparturi, fapt ce ne creeaza mari probleme. Deloc de neglijat este si faptul ca fiecare locatar devine independent fata de vecinul sau. Adica isi porneste sau opreste caldura cand doreste, ca si cand ar avea propria centrala termica. Asadar, nu vor mai suferi scari intregi, din cauza unui rau-platnic. Pot taia alimentarea doar la cel care are datorii. In sfarsit, va disparea diferenta dintre ce inregistreaza contorul general al blocului si suma contoarelor individuale care, in unele zone, ajunge chiar la 30- 40 la suta.
– Cat i-ar costa pe ploiesteni introducerea acestui proiect?
– La un apartament cu 2 camere, costurile sunt estimate la 16 milioane lei, iar la 3 camere – 18 milioane lei. Doritorii vor achita un avans de 35-40 la suta, iar restul – in 12 rate. Alte 8,5 milioane lei costa contorul de energie termica, suma achitabila in 48 rate. Impreuna cu Uniunea Asociatiilor de Proprietari, avem in vedere lansarea acestui proiect pilot si in orasul nostru. Deocamdata, doar pe o scara de bloc, pentru a-i demonstra eficienta. Daca proiectul va starni interesul oamenilor, vom trece la aplicarea lui pe scara larga.

D. CONSTANTIN