Vindecarea raului cu… raul. In acest mod se defineste homeopatia, modalitate de vindecare veche de 2000 de ani, de pe vremea lui Hippocrate si ale carei baze stiintifice le-a pus, in anul 1796, un medic german. Practic, aceasta se bazeaza pe principiul similitudinii, in sensul ca boala este vindecata cu aceeasi substanta care este capabila sa produca boala la omul sanatos. De exemplu, cafeaua care produce insomnie, se utilizeaza, in doze homeopatice, foarte precis stabilite pentru a induce somnul. Tratamentul homeopatic nu are reactii adverse si nici nu da dependenta.
INFOMEDICA
Boala Alzheimer. Conform unui studiu realizat de oamenii de stiinta americani, terapia de substitutie hormonala cu testosteron la barbatii varstnici care sufera de maladia Alzheimer ar putea imbunatati calitatea vietii acestor bolnavi. Inca este mare nevoie de strategii terapeutice care sa previna aparitia, sa incetineasca progresia sau macar sa amelioreze simptomele bolii Alzheimer. Eficacitatea terapiilor hormonale este de mult timp in atentia cercetatorilor, stiut fiind faptul ca o data cu inaintarea in varsta nivelul hormonilor sexuali este in scadere, iar declinul testosteronului se asociaza cu scaderea masei si a fortei musculare, cu osteoporoza, cu scaderea libidoului si schimbari ale functiilor cognitive, conditii care ar putea fi ameliorate cu substitutie de testosteron. Autorii studiului au observat ca la barbatii cu boala Alzheimer declinul testosteronului este mai accentuat, fiind inregistrate niveluri de testosteron mult mai mici la barbatii de varsta medie cu aceasta boala fata de barbatii sanatosi.
Desi rezultatele sunt preliminare si nu se recomanda tratamentul substitutiv cu testosteron la barbatii cu boala Alzheimer, totusi, in conditiile in care nivelul acestui hormon este scazut la o persoana care, sufera de aceasta boala invalidanta, substitutia hormonala ar putea fi luata in considerare.
Cafea. Cafeaua poate reduce capacitatea corpului de a mari fluxul de sange in muschii inimii, in timpul exercitiilor fizice, conform unui nou studiu. “Cand facem exercitii fizice, fluxul de sange in miocard trebuie sa creasca pentru a face fata nevoii crescute de oxigen. Am descoperit ca acest mecanism poate fi afectat in mod negativ de catre cafea”, a declarat dr. Philipp A. Kaufmann, din cadrul Spitalului Universitar din Zurich. In cadrul studiului, au fost analizate mai multe persoane carora li s-a administrat o doza normala de cofeina. Doza nu a afectat activitatea sangvina in muschii inimii, in intervalul in care subiectii se odihneau, insa fluxul de sange s-a dovedit a fi unul sub nivelul normal atunci cand acestia au trebuit sa execute anumite exercitii fizice. Pana in prezent, cafeaua a fost considerata un bun stimulent pentru cei care practica activitati fizice intense, insa rezultatele studiului pun sub semnul intrebarii teoriile conform carora cofeina poate mari performantele atletice.
* Pagina realizata de Luiza RADULESCU PINTILIE, Graziella CHITU, Ana-Maria VALUTA