Vis de catei
Mare mi-a fost mirarea cand am aflat ca oropsitul din fabula lui Grigore Alexandrescu „Cainele si catelul” era cat pe ce sa scape de conditia sa de maidanez si sa intre in randurile dulailor. Adica sa se bucure de ciolane mai acatarii si el, catelul – care se gudura toata ziulica pe langa barosani, cat e sesiunea parlamentara de lunga. A facut el astfel ce a facut – bineinteles lingand si mainile si talpile celor care aveau legea in mana – si a obtinut niste amarate de pensii de serviciu- cum se spune printre magistrati si parlamentari – ca doar nu latra el degeaba si alearga de colo-colo prin Senat, prin Camera si chiar prin teritoriile membrilor acestora ca sa-si slujeasca stapanii.
Facand parte din haita animala, potaia si semenii ei au gandit – cu mintea lor ingramadita ca in capsoare de functionari parlamentari – ca daca in tara asta fura si primarul, si notarul, si portarul, de ce n-ar fura si ei ceva acolo, o indemnizatie de demnitar ? Ca doar statul, vazut de el si de haita lui este o vaca grasa, hranita de boii contribuabili care trag tot timpul la jug.
Dar tocmai cand sa puna botul pe ciolanul unsuros aruncat de stapanii parlamentari, cateii acestora s-au trezit ca dintr-un vis urat fara hrana de serviciu, acel drept suplimentar pentru slugarnicie, dupa care tanjeau. Mai marele stapan al impartelilor din tara asta a spus deodata Stop! privilegiilor pentru catei. Mai ales ca nici dulaii – parlamentarii parlamentari – nu par sa aiba nici ei o soarta mai buna, drepturile lor, de asemenea umflate cu multa nesimtire si in dispretul celor dintre care s-au ridicat, fiind pe cale de a disparea tot ca dupa un vis… dar frumos !
Asa se termina fabula viselor la catei si la dulai.
Leon CHIRILA
