De cateva zile, viata politica a Prahovei este intr-o fierbere fara precedent. Scandalul a fost declansat luni, cand presedintele Consiliului Judetean – Florin Anghel, a venit in plenul Consiliului cu un proiect de hotarare care viza asocierea institutiei pe care o conduce, cu 52 localitati, in vederea contractarii unui imprumut bancar de circa 113 milioane de euro destinat reabilitarii drumurilor judetului. Proiectul in cauza a fost respins, insa, de catre consilierii PSD, pe motiv ca nu a fost fundamentat legal, la momentul votului, sustinand acestia, neexistand nici societatea la care urma sa se asocieze primariile, nici nominalizarea partilor sociale ale respectivelor administratii si nici destinatia concreta a sumelor. De aici, un intreg taraboi politic, cu acuzatii de o parte si de cealalta, care, in loc sa se stinga, odata cu trecerea timpului, mai tare se amplifica.
Ieri, jurnalistii abia ca mai pridideau alergand de la o conferinta de presa la alta pentru a consemna declaratii dintre cele mai acuzatoare, unele coborate la nivelul cel mai de jos al comportamentului politic.
Florin Anghel:
„Reprezentantii PSD nu au decat invidie si rautate in fiinta lor”
Florin Anghel a lasat, ieri, sala de sedinte a Consiliului Judetean si de data aceasta din calitatea de presedinte al Filialei Prahova a Partidului Conservator, a tinut sa mai infiereze o data atitudinea nu numai a consilierilor care i-au respins votul ci a intregii conduceri locale a PSD. „Vreau sa demontez minciunile PSD-ului si sustin ca respingerea proiectului este un atac la interesele cetateanului. Am avut toata deschiderea, am incercat sa modificam proiectul asa cum au dorit consilierii social-democrati. Insa oricate modificari am fi adus, tot impotriva l-ar fi votat, deoarece aceasta este comanda politica pe care au primit-o”, a declarat presedintele PC. In acest context el a caracterizat gestul consilierilor PSD ca fiind o “magarie politica“. De asemenea, presedintele CJ sustine ca nu intelege “din ce calitate a trimis Emil Calota, in teritoriu, hartia prin care le dadea sfaturi alesilor locali ce trebuie sa faca inainte de a vota proiectul cu pricina: Emil Calota nu are nici o legatura cu judetul. A semnat hartia cu antetul PSD, cu toate ca nu stiu sa conduca filiala judeteana. El e primarul Ploiestiului”, a afirmat Anghel. Cat despre motivele pentru care social-democratii au votat impotriva proiectului, presedintele CJ sustine ca totul se datoreaza „invidiei si rautatii din fiinta lor, generata de faptul ca, in vizita de saptamana trecuta, Jonathan Scheele a laudat ideea imprumutului, si faptului ca pentru social-democrati interesele politice primeaza in fata celor ale cetatenilor”.
Florin Anghel a tinut, in acelasi cadru, sa demonteze cele afirmate intr-o scrisoare deschisa catre social-democrati. „Am stiut inca de la inceputul mandatului ca drumurile sunt intr-o stare proasta, iar acesta este chiar motivul pentru care am decis sa facem imprumutul. S-a spus ca nu se cunosc partenerii si nu putem infiinta o societate fara a sti acest lucru. Este fals. Proiectul era deja aprobat in 18 consilii locale si urmau sa vina si altele. Iar ideea ca ar trebui sa facem referendum pentru a sti daca prahovenii vor sa ne imprumutam este greu de calificat. Mircea Cosma, in mandatul 2000-2004, a facut cumva vreun referendum atunci cand a indatorat bugetul judetului cu lucrari fara finantare? Contractele semnate de catre acesta erau, la nivelul anului 2004, in valoare de 560 de miliarde de lei, in conditiile in care fondurile pe care Consiliul Judetean le avea pentru investitii nu depaseau 200 de miliarde de lei?”, a incheiat presedintele conservator. La finalul intalnirii, acesta a afirmat ca are informatii potrivit carora PSD lucreaza la o strategie prin care sa poata provoca alegeri anticipate la nivelul judetului.
Mihai CIOBANU
Paula Ivanescu:
„Marian Saniuta nu se tine de cuvant”
Refuzul social-democratilor de a aproba un proiect de hotarare a Consiliului i-a scandalizat si pe reprezentantii Partidului Democrat. Varfuri ale organizatiei judetene Prahova – respectiv senatorul Paula Ivanescu, deputatul Roberta Anastase, consilierii judeteni Valerica Stelian si Vasile Patrascu – au mobilizat ieri, presa locala pentru a-si exprima urmatoarele puncte de vedere in legatura cu subiectul mentionat.
Paula Ivanescu: „Dl Saniuta si-a dat cuvantul ca va sustine asemenea proiecte si ca PSD va vota in favoarea cetatenilor. Dar, vrand sa se razbune politic, se razbuna pe cetateni, facand o politica murdara. Vor sa arate ca suntem la mana lor; si chiar suntem!”
Valerica Stelian: „Este o murdarie politica deoarece acest vot a fost impotriva intereselor judetului. Era vorba despre un sector care ar fi primit mari fonduri cu care se rezolva o problema importanta a judetului. Ca urmare, vrem sa protestam fata de pozitia grupului de consilieri ai PSD deoarece consideram ca a fost o comanda politica”.
Vasile Patrascu: „Am observat ca, in sala de sedinte, presedintele PSD Campina a supervizat comportamentul consilierilor PSD; dar comanda a venit de la Marian Saniuta, poate chiar de la centru, de la Bucuresti”.
Roberta Anastase: „De fiecare data, ei (PSD – n.n.) erau obisnuiti sa le iasa ceva, sa obtina un favor, un beneficiu. Acum insa, nu au obtinut nimic si au fost impotriva. Niciodata ei nu fac gesturi gratuite!”
L.CHIRILA
Marian Saniuta:
„Presedintele Consiliului Judetean se comporta ca un copil in ale politicii”
Dupa ce Organizatia Judeteana a PSD si liderul ei – deputatul Marian Saniuta – au fost vizati in toate luarile de pozitie exprimate in conferintele de presa ale conservatorilor si deputatilor, i-am solicitat punctul de vedere si parlamentarului social-democrat care a… punctat.
* Nu am fost la sedinta, dar stiu ca reprezentantii nostri au respins un proiect de hotarare nepregatit. In al doilea rand, hotararea era aproape de limita legii, ca sa nu spun ilegala, iar in al treilea rand, este competenta Consiliului Judetean, prin juristii sai, sa gaseasca solutiile legale pentru infiintarea societatii si obtinerea imprumutului. Pentru ca intentia PSD nu a fost sa blocheze, de fapt, doua proiecte: de infiintare a societatii si de garantare a imprumutului.
* In continuare, vom fi de acord cu proiectele de interes pentru judet – asa cum am promis-o si in alte ocazii – dar acestea trebuie sa aiba o forma legala, sa nu fie doar niste hotarari luate”pe picior”.
* Nu-i vorba despre nici o invidie; deja cred ca presedintele Consiliului Judetean incepe sa se comporte ca un copil in ale politicii!
* Daca interesul de partid – cu care suntem acuzati – inseamna respectarea legalitatii, atunci nu suntem de acord ca interesele Prahovei si institutia reprezentativa a judetului sa fie tratate ca un SRL!
* Asteptam si noi modificarea Legii 215 (a administratiei locale – n.n.); poate atunci va fi schimbat si presedintele Consiliului Judetean cu majoritatea simpla.
* In privinta pregatirilor noastre de alegeri, cred ca Florin Anghel este in urma timpului pe care il traieste; acest moment a fost pierdut si nu mai este de interes pentru PSD. Dar in Consiliul Judetean, i-am oferit, iata, posibilitatea colaborarii cu un vicepresedinte reprezentant al PSD.
* Acuzatia ca votul impotriva hotararii cu pricina a fost comandata de mine sau chiar de la Bucuresti este o aberatie!
* Daca prin vot, PD vrea sa obtina beneficii, le doresc succes!
* Nu vrem sa demonstram ca ii avem la mana pe reprezentantii actualei puteri. Afirm din nou ca sustin acest proiect deoarece Prahova are nevoie de infrastructura; dar aceasta trebuie facuta legal, in tot judetul, nu preferential, iar fiecare proiect pentru astfel de lucrari sa fie intocmit cu toata seriozitatea. Pe de alta parte, nu vreau sa ma gandesc la expresia cu a fi la mana cuiva, intrucat ea nu inseamna decat jocuri de culise iar noi nu ne ocupam cu asa ceva.
* Am convingerea ca, daca hotararea ar fi fost adoptata – chiar cu votul consilierilor PSD – aceasta ar fi fost atacata in contencios de prefectul judetului, deoarece era ilegala. In aceasta situatie, mi se pare de neinteles pozitia reprezentantilor PD din randul carora provine, totusi, prefectul apolitic de astazi.
Leon CHIRILA
Emil Calota:
„Sper ca Florin Anghel sa-si revina din starea de emotie si sa-si reconsidere pozitia publica”
La acuzatiile formulate de Florin Anghel la adresa primarului Ploiestiului, Emil Calota a declarat: „Daca as fi doar un simplu cetatean al orasului, vorbele lui Florin Anghel ar parea a fi amenintarile unui navetist care vine in fiecare zi la serviciu in Ploiesti si apoi nu-i mai pasa de acest oras. Iar daca as fi un simplu membru PSD as spune ca dl Anghel nu trebuie sa uite niciodata, in cariera lui politica, faptul ca el este un «produs PSD». El a fost ales presedinte al Consiliului Judetean Prahova de catre alianta PSD, PRM si PUR. Pentru ca sunt, totusi, primarul ales al orasului si presedinte al Organizatiei PSD Ploiesti as vrea sa comentez altfel declaratia lui Anghel. Observatiile juridice pe care le-am facut ulterior respingerii acestei hotarari de consiliu, le-am facut ca sa ajute la promovarea acestui proiect si implicit ca dl Anghel sa-l fundamenteze mai bine. Reactiile domniei sale s-au produs in orasul lui I.L. Caragiale, la zi aniversara. Precum Didina – eroina lui Nenea Iancu – s-a plans ca i s-a dat cu «vitrion» pe fata. Sper sa isi revina din starea de emotie si sa reconsidere aceasta pozitie publica, inclusiv importanta Ploiestiului in economia judetului Prahova. Cat despre Palatul Culturii – institutie despre care a spus ca i se vor aloca bani cat sa nu se darame, probabil n-a fost in Biblioteca „Nicolae Iorga” niciodata, lucru de inteles, stiind nivelul intelectual deosebit al domniei sale !”
N.DUMITRESCU
SCRISOARE DESCHISA CATRE PRAHOVENI
Stimati prahoveni,
Cu responsabilitate fata de interesele dumneavoastra, cei care ne-ati dat votul de incredere, am demarat, inca de la inceputul acestui mandat, proiecte importante, am stabilit parteneriate viabile si am distribuit, fara partinire politica sau de orice alta natura, toate resursele financiare. Din pacate, aceste resurse sunt total insuficiente fata de nevoile judetului si ale localitatilor sale. Asa cum bine stiti – si asa cum impreuna ne-am sfatuit cu cei ce va reprezinta destinele la nivel local – am hotarat ca prioritara pentru judetul nostru – in plan economic si social – este reabilitarea infrastructurii. Pornind de la acest lucru, am stabilit crearea unor parteneriate, in vederea contractarii unui imprumut care sa ne permita sa refacem, in cea mai mare parte, la standardele adecvate, reteaua de drumuri din Prahova, atat cele judetene, cat si cele comunale, precum si alte obiective pe care dumneavoastra le considerati prioritare.
Din pacate, asa cum se tot intampla in judetul nostru in ultima perioada, un partid care si-a demonstrat, in timpul in care s-a aflat la guvernare, mai mult grija fata de propriile buzunare decat cea fata de problemele cetatenilor – Partidul Social Democrat – a dat dovada inca o data ca in politica scopul scuza mijloacele, chiar daca scopul il reprezinta impiedicarea oricarui progres al judetului Prahova in aceasta perioada, iar mijloacele tin de trecutul de care acest partid nu poate sub nici o forma sa se debaraseze. In luna iunie 2005, consilierii judeteni ai PSD au votat in unanimitate, dandu-si acordul de principiu pentru asocierea Consiliului Judetean cu unele consilii locale in vederea contractarii unui credit bancar pentru finantarea acestor proiecte de infrastructura. Cu toate acestea, netinand cont de eforturile depuse pentru realizarea acestui obiectiv – discutiile purtate cu reprezentantii bancilor, angajarea unor experti de specialitate, acordurile date de consiliile locale – consilierii judeteni ai PSD au dat un vot politic negativ in sedinta de luni, 30 ianuarie 2006, a Consiliului Judetean, aratand inca o data ca interesele de partid sunt mai importante pentru domniile lor decat dezvoltarea judetului. Este de subliniat faptul ca cei 13 consilieri PSD au votat nominal in bloc, impotriva acestui proiect, in timp ce reprezentantii tuturor celorlalte partide – PNL, PD, PC, PRM – au votat in favoarea sa, demonstrand, ca veritabili oameni politici si, in acelasi timp, buni reprezentanti ai intereselor comunitatii, ca au inteles importanta votului pozitiv – in fapt obiectivul pentru care au fost alesi sa conduca destinele judetului.
In atare situatie, trebuie sa va fac cunoscut faptul ca suntem obligati sa procedam la o noua rectificare a bugetului, care sa ne poata permite totusi, in conditiile in care nu mai putem beneficia de resurse extrabugetare importante, sa punem in practica acest proiect de importanta capitala pentru judetul nostru. Din pacate, aceasta noua rectificare de buget ne va pune in imposibilitatea de a mai efectua, pe intreg teritoriul judetului, alte lucrari, cum ar fi, de exemplu, cele de reabilitare a cladirilor, inghetand, astfel, o serie de parteneriate importante.
Profund mahnit de aceste practici antisociale, tin sa va fac cunoscut, stimati cetateni, ca nu vom ceda in fata presiunilor politice si ne vom concentra, in continuare, asupra problemelor judetului, reprezentandu-va cu onoare si responsabilitate, si vom pune intotdeauna, mai presus de toate, interesele dumneavoastra, ale prahovenilor.
Cu deosebita consideratie,
Florin Serghei Anghel,
Presedinte