Maria BOGDAN
Reforma in justitie si interventiile repetate ale factorului politic in aceasta structura nu au nimic de a face cu democratia. Ceea ce se petrece in Romania seamana grozav – fireste, respectand proportiile – cu stilul prin care cartelurile de droguri obtin suprematia intr-un oras sau tara. Exista mereu o rezistenta la schimbare, dar niciodata nu se stiu si nu se vad grupurile care se opun. Un singur lucru se observa, puterea formidabila pe care o au acestea, inclusiv asupra politicienilor, care joaca rolul – voluntar sau nu – de vehicul al ordinelor lor.
Niciodata guvernantii – si nici magistratii – nu au fost in stare sa explice de ce e necesara o modificare sau alta in organizarea justitiei. Insa orice tentativa este insotita de impotriviri, acuzatii, speculatii si un urias val de scandaluri la televizor, purtate uneori de insi lipsiti si de pricepere, si de notorietate. Ca sa nu mai spunem de inteligenta. In definitiv, ce se vrea? Pardon: in acest caz, mai nimerit e sa intrebam ce nu se vrea? Ei bine, e limpede, nu se doreste o justitie independenta. Nu se doreste o justitie care sa-l trateze egal si pe gainar, si pe autorii marilor infractiuni economice. Probabil toate partidele ajunse la putere au vrut sa tina sub control justitia. Si cum poti s-o tii? Cumparand-o si santajand-o. Pe de alta parte, si justitia s-a complacut in acest servilism, invatat de pe timpul lui Ceausescu si usor de transferat puterilor de dupa 1990, trecute prin aceeasi scoala. Dar a castigat averi. In 16 ani, a fost timp sa se creeze legaturi solide intre mediul de afaceri, politica, justitie si politie, incat e imposibil sa le desfiinteze cineva intr-o clipita.
Pe de alta parte, indiferent cat s-ar nega acest lucru, numirile – cel putin unele dintre ele – sunt indirect tot politice. Asa se face ca parte din magistrati sunt supusi fie din indatorire pentru functia primita, fie pentru ca fac parte din anumite cercuri de interese, greu de localizat. Cum nu mereu – sau mai mereu – ocuparea unui post pe criterii politice nu are nici o legatura cu competenta, e foarte usor sa ordoni campanii de lupta impotriva coruptiei. Cum se duc acestea, am vazut si dupa 2000, vedem si acum. Orbeste, la comanda, patimas si mai putin profesionist. E clar ca Romania vrea justitie dreapta, care sa bage in aceeasi oala si coruptul PSD, si coruptul PNL. Vom trai vremurile in care un dosar impotriva lui Patriciu sau Nastase sa nu insemne altceva decat un simplu caz? Nu. La noi, orice tentativa, comandata sau nu, de a pune la zid un nume greu – potential mare corupt – este asimilata imediat razbunarilor politice. E nevoie probabil sa dispara generatia de magistrati compromisi pentru a spera intr-o curatire a sistemului. Fiindca, sa nu spuneti nu, interventii in actul justitiei se fac. Si la acestea se raspunde tocmai pentru ca sunt peste tot insi santajabili. Toate partidele au oamenii lor in procuratura, politie, magistratura. Si toate partidele au comandat “executii” macar de ochii lumii. Nu? Parca nu ne amintim de vreun multimilionar in euro ramas multa vreme dupa gratii. Nici Iacubov nu mai e, nici Sechelariu, nici Vantu, nici Mischie, nici Avram Muresan. Iar populatia stie foarte bine ca Romania a fost devalizata prin frauda, iar responsabilii sunt toti liberi si putred de bogati.