* Oameni care risca sa moara la cozi interminabile
* Farmacii care trag, dupa o singura zi, oblonul

Psihoza creata in legatura cu medicamentele gratuite si compensate tinde sa scape de sub control. Chiar daca suma alocata, cu aceasta destinatie, de catre Casa de Asigurari a Judetului Prahova, a fost aproape dublata, oamenii s-au calcat pe picioare, si ieri, in fata celor mai multe farmacii. Cei mai multi se tem de repetarea situatiei din lunile trecute cand, dupa numai cateva zile, s-a sistat eliberarea celor doua tipuri de medicamente din cauza epuizarii fondurilor.
Casa de Asigurari – obligata sa puna la bataie fondul de rezerva
In 2005, s-au alocat, in medie, lunar, la nivelul Prahovei, pentru medicamente gratuite si compensate circa 54 de miliarde de lei. Suma care s-a dovedit insuficienta de la inceputul acestui an. Pentru a evita blocajele inregistrate in lunile trecute, CJAS a recurs la o suplimentare cu 12 miliarde de lei. Cozile interminabile de la farmacii au determinat, insa, conducerea institutiei, dupa cum ne-a confirmat directorul general Gheorghe Alexandru, ca dupa numai o singura zi, in baza monitorizarii situatiei din judet, sa recurga la inca o majorare de 24 de miliarde de lei, apelandu-se la fondul de rezerva si ajungandu-se, astfel, la o suma totala de 90 de miliarde de lei. In paralel, dupa cum v-am mai informat, a crescut, de la circa 90 la 150 (76 fiind in Ploiesti), numarul unitatilor farmaceutice care desfac astfel de medicamente. De asemenea, situatia este evaluata zilnic, reprezentantii unitatilor farmaceutice avand obligatia sa anunte casa de asigurari cand epuizeaza fondurile alocate prin contract. Masuri care, in opinia interlocutorului nostru, ar trebui sa asigure, aproape obligatoriu, continuitatea eliberarii medicamentelor gratuite si compensate pana la sfarsitul lunii. In realitate, conform unor semnale primite la redactie si confirmate de reprezentantii unitatii, unul dintre punctele de lucru ale unei cunoscute farmacii din zona centrala a Ploiestiului si-a epuizat chiar de ieri fondurile. Pentru un singur pacient, care a suferit un transplant, a fost eliberata o reteta in valoare de 67 de milioane de lei. Cum la celelalte puncte farmaceutice existau fonduri considerate suficiente, nu s-a anuntat casa de asigurari. Totusi, pentru a evita si astfel de sincope, de luna viitoare, fondurile neutilizate de unele farmacii (cum se intampla la cele amplasate in zone marginale) vor fi redirectionate catre cele cu adresabilitate mai crescuta.
Farmacistii vor banii jos, pacientii – cat mai multe retete
Se pune intrebarea care sunt cauzele care genereaza o asemenea situatie care, departe de a fi noua, nu numai ca nu se deblocheaza, ci dimpotriva, se agraveaza. Potrivit precizarilor directorului CJAS, de la luna la luna, numarul prescriptiilor medicale creste in medie cu 20 la suta. Sunt din ce in ce mai multi prahoveni bolnavi ?! Raspunsul este doar in parte adevarat. Mai exista, insa, si alte explicatii. Una dintre ele este aceea ca anuntata trecere, de la 1 iulie, a plafoanelor pentru medicamente gratuite si compensate de la farmacii la medicii de familie ii determina pe unii dintre acestia sa prescrie cat mai multe retete, cu o valoare cat mai mare, considerand ca astfel, vor beneficia astfel mai tarziu, de un plafon corespunzator, mai mare. De aici si practica de a indica, inclusiv in situatiile nejustificate medical, medicamentele cele mai scumpe. Acestor concluzii reiesite din monitorizarile reprezentantilor CJAS li se adauga si aceea ca in cursul aceleiasi luni, sunt tot mai multi pacientii care beneficiaza si de cate 7-8 retete, fara a fi vorba despre bolnavi cronici, dependenti de un anumit tip de tratament. Pentru a inchide cercul cauzelor prezentate succint mai trebuie adaugata si aceea ca farmacistii au tot interesul ca pacientii sa-si cumpere medicamente cu banii jos, decat sa astepte sa-i recupereze, la 90 de zile, pe baza decontarilor facute de CJAS pentru medicamente gratuite si compensate.
Ce este de facut
Cand se va pune capat acestei situatii total anormale este greu de spus. Totusi, exista cateva elemente care ar putea-o influenta in bine. In primul rand, o renuntare la asaltarea farmaciilor – in special a celor din zonele centrale – inca din primele zile ale lunii dand crezare autoritatilor ca demersurile de suplimentare a fondurilor sunt de natura sa asigure o continuitate a eliberarii celor doua tipuri de medicamente. Apoi, o temperare a zelului medicilor de a prescrie, si cand se justifica si cand nu, cel mai scump antibiotic in locul medicamentelor mai ieftine, cu eficienta recunoscuta.
Nu in ultimul rand, faptul ca pentru bolnavii cronici, care beneficiaza de tratament in baza unor programe nationale de sanatate (care acopera un numar crescut de afectiuni,dintre care hepatita virala, bolile psihice, evolutiile posttransplant sau poliartrita reumatoida sunt cele mai costisitoare din punct de vedere al pretului tratamentului) fondurile sunt alocate special, in baza unor prevederi distincte. Ca urmare, cele 80 de farmacii stabilite, prin contract, pentru judetul Prahova, au obligatia sa asigure tratamentul din prima pana in ultima zi a lunii, fiind, in caz contrar, pasibile de amenzi.
Luiza RADULESCU PINTILIE