Ieri de dimineata, o persoana, a sunat la telefonul unic de urgenta 112 pentru a anunta ca in sediul BCR de pe Str. Gheorghe Doja din Ploiesti se afla amplasata o bomba. Echipa speciala de pirotehnisti din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie si reprezentanti ai Jandarmeriei s-au deplasat imediat la fata locului si au efectuat evacuarea cladirii si a zonei. Dupa aproape o ora de cautari, s-a dovedit a fi o alarma falsa, deoarece nu a fost gasit nici un dispozitiv explozibil improvizat in sediul firmei. Cercetarile continua pentru identificarea persoanei care a fost pusa pe glume. Deocamdata, politistii stiu doar ca este o femeie, dupa vocea de la telefon. Daca va fi descoperita, conform Legii 61, risca o amenda intre 5 si 15 milioane de lei.
Gabriela IONITA