In buzunarul lui Zsolt Imre se aude naiul lui Gheorghe Zamfir ! Baiatul e indragostit de saxofon, trompeta si nai, si si-a programat melodia instrumentistului drept sonerie la telefonul mobil. Zsolt a facut si el putina muzica, la fanfara din localitatea natala – Corund, judetul Harghita. In urma cu doi ani, a trebuit sa abandoneze, deoarece cantand la trompeta, vantul ii sufla prin buzunare. A mers sa lucreze la un autoservice din Ungaria, unde economiile i s-au mai primenit, apoi s-a apucat sa vanda produsele artizanale pe care familia sa le mestereste. Sta de dimineata pana seara intr-una dintre baracile de la iesirea din Azuga (foto), asteptand masinile sa opreasca pe marginea drumului si turistii sa-i intre-n chioscul bogat in articole rustice. Turistii, insa, intra greu, iar, cand intra, uita c-au trecut pragul unui butic, si se comporta ca si cum ar fi intr-un muzeu ! Contempla atent fiecare piesa, susotesc intre ei, pun doua-trei intrebari, apoi ies cu aerul ca au consumat o experienta interesanta. Zsolt sta ca pe ace cand ii aude ca deschid gura si-ncep sa-i ceara informatii despre marfa pe care o pazeste. Le raspunde amabil si indatoritor, dandu-le de inteles ca, la o adica, pretul poate cobori un pic. Cei mai multi, insa, nu raspund nici la acest tratament, ci ii intorc spatele dupa ce au adunat mai multe lamuriri decat pot duce. Asa face si o familie galagioasa care analizeaza indeaproape cativa pitici din ceramica, dupa care iese nemultumita ca piticii nu-s suficient de mici. „I-a udat cam mult”, spune capul familiei, care voia sa-si impanzeasca curtea de liliputani din ceramica. „Cine nu vrea sa cumpere se vaicareste ba ca piticul nu e suficient de inalt, ba ca nu-i destul de indesat. Daca am farfurii cu model in centru, ma intreaba de ce n-am cu alt model. Cei care vor sa cumpere nu ma-ntreaba nimic: vad, le place si cumpara. S-apoi, lumea nu se gandeste ca si pe noi ne costa materialele. Vopsele, lemn, plus… timpul. Lucrul la un pitic, nu poate fi terminat inainte de doua sapta-mani.” – explica Zsolt experientele traite la poalele versantilor din Azuga, apoi isi strange dezamagit mainile in san. De dormit, doarme la popasul Vadul Cerbului, alaturi de alti vanzatori de artizanat. Are 22 de ani, si se gandeste ca banii rezultati din acest comert abia-i ajung pentru a trai de azi pe maine. Iarna, ca sa stea aici, isi apara trupul cu cateva straturi de haine groase. Altfel, veghea zi-lumina in acest loc i-ar macina oasele.
Ionut STANESCU
