Cine-i vindeca ?
Tevatura in jurul cazului Hayssam nu ar trebui sa ne mai mire ! Fiindca este de-a dreptul revoltatoare cu fiecare nou episod care intra in scena. Dupa ce l-au cautat prin gari si porturi, precum in filmele proaste, dupa ce au avansat ipoteza unei nave cu care s-ar fi facut nevazut si apoi a altei nave, dupa ce si-au aruncat vina unele pe altele, autoritatile sunt acum la un pas de a-i cadea in genunchi medicului de la penitenciar care i-a eliberat fugarului adeverinta medicala salvatoare, doar-doar s-o prezenta la audieri. Fiindca si acesta joaca o intreaga telenovela ! Ba se da bolnav, ba sustine ca se trateaza la nu stiu care spital si nu e de gasit cand este cautat, ba arunca vina in carca asistentei. De fapt, adevarul este ca lucrurile sunt de mult putrede si impun vindecare urgenta. Este inadmisibil ca un asemenea document medical sa devina un fel de fituica de-a alba-neagra pe baza careia un medic sustine ca puscariasul e pe moarte, cand de fapt nu prea are mare lucru, dupa cum sustine un alt medic. Cine este naiv sa creada ca doar in cazul lui Hayssam s-a intamplat acest lucru? Cati infractori nu zburda liberi, ca pasarea cerului, declarati claustrofobi la medicul penitenciarului, scosi bolnavi copti ori victime ale viciilor de procedura? Nu este o noutate ca sunt medici care elibereaza pe banda – si deloc dezinteresat – adeverinte medicale pentru cei care au de cules via, de facut tuica sau de plecat, o luna, doua, la cules de capsuni, in Spania ! Dar sa se perpetueze, cu atata usurinta, debandada chiar in reteaua medicala a sistemului penitenciar – asta este de… aruncat dupa gratii. Incepand cu cei care au creat cadrul ca pe baza unei simple adeverinte, cu sau fara stampila, pungasii sa fie scosi, rapid, la aer curat, ba sa se si faca nevazuti. Avocatul doctorului Tanasescu s-a declarat galanton si a promis ca-si va aduce astazi, el insusi, clientul in fata organelor de ancheta. Speram ca noaptea nu a fost un sfetnic atat de bun incat sa ne trezim ca auzim si despre disparitia doctorului de parca l-a inghitit pamantul ! Si nici pentru a-i fi descoperit cine stie ce boala grava care sa-l impiedice sa fie stresat de raspunderea pentru faptele sale. Se pune, totusi, intrebarea: poate cineva sa ne scape de molima lipsei de seriozitate si de responsabilitate in institutii care impun o rigoare maxima ?