Purtatorul de cuvant al PNL, senatorul Varujan Vosganian, a declarat ca la sedinta Biroului Executiv de astazi, se va stabili cine va reprezenta PNL in „dialogul cu Stolojan”, in conditiile in care gruparea platformista a formatiunii cere plecarea din fruntea PNL a lui Tariceanu. In opinia lui Vosganian, exista trei variante de evolutie a „gruparii platformistilor”: reprimirea exclusilor in partid printr-o formula de reconciliere, formarea unui nou partid sau incorporarea lor in PD. „Ultimele variante nu sunt deloc bune. In ceea ce priveste prima varianta, formula de reconciliere poate fi gasita si prin organizarea unui congres extraordinar”, este de parere Vosganian. In eventualitatea unui congres extraordinar, cerut de mai multi sefi de filiale din tara, Vosganian considera ca „votul pe liste nu este varianta cea mai fericita”.Gruparea platformista a anuntat, prin Theodor Stolojan si Valeriu Stoica, trei conditii pentru asezarea la masa negocierilor. Intre acestea se numara plecarea din fruntea PNL si a Guvernului a lui Calin Popescu Tariceanu, convocarea unui congres extraordinar pentru alegerea unei noi echipe de conducere, precum si desemnarea unui presedinte interimar pentru a asigura credibilitate si corectitudine in organizarea congresului. Conditie esentiala mai constituie si reprimirea tuturor membrilor platformei care au fost exclusi din partid pentru delict de opinie, in aceasta categorie nefiind inclusa si Mona Musca, pe care platformistii o asteapta mai intai sa-si rezolve problema colaborarii cu Securitatea in Justitie. In pagina 12, mai multe detalii sub titlul „PNL, in febra disidentei”.