Rampa neecologica din Campina a ridicat, in ultimii ani, destule probleme autoritatilor, din cauza incendiilor izbucnite in acest loc, in urma autoaprinderii biogazului format in adancimile straturilor de gunoi menajer. Recent, reprezentantii societatii de salubrizare a orasului, Floricon Salub, si cei ai Primariei Campina, s-au intalnit pentru a pune la punct un plan de inchidere simplificata a rampei, dupa o procedura eficienta, dar mai putin costisitoare decat altele. Pentru ca au fost obtinute toate documentele necesare (studiul de fezabilitate, bilantul de mediu) pana la sfarsitul anului trecut, Floricon Salub are dreptul sa inchida obiectivul pana in 2009. In cazul in care s-ar fi intarziat cu obtinerea documentatiei, fosta rampa de gunoi a localitatii ar fi trebuit sa fie inchisa dupa proceduri mult mai complexe si mai costisitoare, adica asa cum se procedeaza astazi in Uniunea Europeana. Inchiderea simplificata implica o depunere de pamant peste muntele de gunoi, dupa ce, in prealabil, sunt realizate tuburi de aerisire pentru eliminarea biogazului si diferite drenuri pentru colectarea apelor care se scurg pe fundul rampei. Aceste lucrari sunt extrem de importante, atat pentru prevenirea unor eventuale incendii, cat si pentru pastrarea zonei la standardele de mediu europene. Spre deosebire de rampa ecologica de la Banesti, prevazuta cu o membrana ce impiedica levigatul (apele scurse din straturile de gunoi depuse) sa ajunga in Prahova, la rampa neecologica din cartierul Pacuri, in lipsa drenurilor pomenite mai sus, ar exista riscul ca apele reziduale menajere sa ajunga in Doftana, care curge prin apropiere. Stratul de pamant amintit se insamanteaza cu gazon si se planteaza cu pomi. Dupa minimum cinci ani, rastimp in care nu se mai intervine cu nimic, terenul poate fi redat circuitului agricol. O procedura complexa de inchidere ar putea costa in jur de 4.000.000 de lei noi, pe cand procedura simplificata este mult mai ieftina. Totusi, daca, dupa finalizarea proiectului tehnic, lucrarile prevazute a se executa vor costa aproximativ 1.000.000 de lei, municipalitatea este hotarata sa incerce obtinerea unor fonduri extrabugetare, pentru a nu greva prea mult bugetul local cu aceste cheltuieli. “Inchiderea rampelor neecologice din judet trebuie facuta cu multa atentie si responsabilitate, pentru a se inlatura si cei mai mici factori poluatori. La vechea rampa a Campinei nu se mai depun decat resturi vegetale si pamant. Resturile de moloz, tencuiala, caramizi etc se depoziteaza intr-o locatie apropiata. Societatea noastra, care salubrizeaza 11 localitati prahovene, dintre care patru orase, este angajata, in prezent, si in inchiderea simplificata a unei alveole de la rampa neecologica a orasului Urlati. Aceasta se va realiza exclusiv pe cheltuiala firmei noastre, lucru care va putea atrage marirea tarifelor pe care le practicam in zona. Experienta castigata la inchiderea alveolei de la Urlati ne va ajuta la inchiderea simplificata a rampei neecologice din Campina”, ne-a declarat, directorul Floricon Salub, Florin Constantinescu.
Adrian BRAD

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorDREPTUL LA OPINIE