Un grup de congresmeni americani a introdus o rezolutie impotriva planului presedintelui George W. Bush de a suplimenta numarul efectivelor din Irak. Si aceasta la mai putin de o saptamana de la anuntarea, de catre liderul de la Casa Alba, a noii strategii pentru Irak, care prevede mobilizarea a inca 20.000 de soldati in teatrul de operatii. Seful diplomatiei americane a incheiat un turneu de 5 zile in Orientul Mijlociu, unde a avut o serie de intrevederi cu liderii statelor arabe din regiune.
Principalul subiect dezbatut a fost revigorarea procesului de pace israeliano-palestinian. In cadrul conferintei de presa de la Berlin, Rice a precizat ca ii va aduce la masa negocierilor pe premierul israelian Ehud Olmert si pe liderul Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas. Pregatirile pentru aceasta intalnire vor necesita insa timp, astfel incat sefii diplomatiilor americana si germana au cazut de acord ca reuniunea Cvartetului sa aiba loc inainte de intrevederea Olmert-Abbas.
Germania se numara printre statele europene care cer o mai mare implicare in procesul de pace din partea Cvartetului, compus din Statele Unite, Natiunile Unite, Rusia si Uniunea Europeana. Cancelarul Angela Merkel a facut din relansarea procesului de pace israeliano-palestinian o prioritate a presedintiei Uniunii Europene, pe care Germania o asigura in urmatoarele 6 luni.

Hillary Clinton, printre critici

Hillary Clinton, senator democrat de New York, a criticat administratia Bush. In opinia ei, Washingtonul nu ar trebui sa suplimenteze trupele in Irak, ci in Afganistan, pentru ca situatia de acolo reprezinta o istorie reusita. Hillary Clinton, posibil candidat la alegerile prezidentiale din 2008, a spus ca Statele Unite ar trebui sa inceapa retragerea treptata a soldatilor americani din Irak in loc sa suplimenteze trupele.
In acest mod, autoritatile de la Bagdad ar putea sa-si asume responsabilitatea in legatura cu securitatea si viitorul Irakului, a explicat fosta prima doamna a Americii.
Intreaga strategie americana in Irak este ambigua, a declarat senatorul de New York. Presedintele Bush a precizat ca angajamentul in Irak nu este nelimitat, dar le-a furnizat irakienilor o prezenta militara americana pe o durata nedeterminata, a explicat Hillary Clinton.