Dintre multele acte de infratire pe care Sinaia le are cu alte localitati din strainatate, doar cel prin care s-a legat de orasul evreiesc Dimona (foto) sta la loc de cinste, in anticamera primarului. Sute de oameni isi clatesc ochii pe acest document, asteptand cu inima cat un purice scartaitul usii de la secretariat si invitatia in biroul primului om al orasului. Actul a fost scris in Israel, la 22 martie 2004, pe ultima suta de metri a mandatului dr.-lui prof. Ion Bucur, cel pe care sinaienii il considera cea mai mare catastrofa care i-a lovit dupa Revolutie. Bucur a fost un primar de import al PSD, fiind transferat de la ApR, intr-o epoca in care PSD-ul gabjea tot ce prindea, la fel cum PD-ul, cealalta aschie sarita din trunchiul FSN-ului, face in ziua de astazi. Amintirea lui Bucur este limpede in mintea localnicilor: vreme de patru ani, a reusit performanta de a nu face nimic, ducand risipa de timp si managementul aiuritor la rang de opere de arta. Usa lui era larg deschisa pentru toata lumea: intra cine voia, statea cat dorea si pleca numai atunci cand isi aducea aminte. O singura certitudine ii ghidau pasii musafirului: ca nimic din ceea ce ii spusese primarului nu va fi retinut, ca nimic din ceea ce solicitase nu va fi rezolvat. Intors la sfarsitul lui martie 2004 de la Dimona, Bucur si-a atarnat in anticamera documentul pe care il semnase printre dunele de nisip. Pe hartia cartonata, galben-maronie a actului de infratire – evocand solul uscat din acele tinuturi – primarul calamitate s-a trecut cu doua titluri: dr.ing. si prof. ing. Pe acelasi carton se inregistreaza o epidemie de „i”-uri: „va fii”, „vor simtii”, „va amintii”, „vor urmarii”. Dedesubtul acestei limbi ezitante, lovita in moalele capului de soarele pustiitor al Marii Moarte, au fost aglomerate o sumedenie de semnaturi, atat din partea romanilor, cat si a evreilor. Cu totii s-au inghesuit sa faca funde, sa-si incovrige darele pixurilor, batand in cuie o prietenie care nu spune nimanui nimic. Cineva care n-a mai suportat oroarea acestui document, s-a apucat sa-i puna diacritice, ornandu-l cu sedile si caciulite, in incercarea de a mai atenua analfabetismul gros care i-a tutelat pe cei plecati in vizita la Dimona. „In speranta unei paci vesnice indiferent de distantele geografice, fara Diferente(sic!) de rasa, religie, nationalitate limba(sic!), acest act de infratire va fii(sic!) o expresie de prietenie si respect reciproc intre ambele orase (sic!) gemene.(…) Acest act va amintii(sic!) cetatenilor ambelor orase importanta relatiilor fratesti dintre ei”, trambiteaza manifestul agramat din anticamera primarului. Treaba este ca nu prea a avut cine sa vada rusinea scrisa la Dimona cat timp dr. prof. Ion Bucur, autorul inscrisului, mai era cocotat in fruntea adminis-tratiei. Cine sa piarda vremea in anticamera, cand usile lui Bucur erau scoase din balamale, iar audientele se dadeau la orice ora? Imbecilitatile tratatului de pace eterna dintre israelieni si romani au iesit la suprafata abia dupa venirea lui Oprea la putere. Siestele primarului PNL-ist, care sta ferecat indaratul unor usi capitonate, cu trei consilieri la capatai, ii obliga pe musafiri sa contemple peretii anticamerei sale. Si ce-i mai interesant de privit decat un act de infratire in original cu o localitate evreiasca necunoscuta?
Ionut STANESCU
