Toata lumea a recunoscut, cred, in poza oferita de noi “Muzeul Ceasului” si se intreaba, probabil, de ce nu am titrat astfel materialul nostru. Raspunsul este simplu. Despre acest muzeu nu se poate vorbi numai in cateva randuri si, de altfel, nici despre edificiul propriu-zis nu va fi vorba. Ne vom referi doar la o premiera pe care aceasta frumoasa constructie a gazduit-o: primul Revelion ploiestean. La sfarsitul anului 1903, proprietarul casei, Luca Elefterescu, avocat, petrolist, om de afaceri, fost si viitor prefect de Prahova, in acel moment deputat, s-a gandit sa organizeze o petrecere in noaptea de Anul Nou. Moda aceasta aparuse in Franta in anii ‘30 ai secolului al XIX-lea (pictorul E.Delacroix), in cateva decenii se generalizase in aceasta tara, trecand si in alte tari. Pana la sfarsitul secolului ajunsese si in Romania, dar probabil nu se intinsese dincolo de cartierele aris-tocratice ale Bucurestilor. Bunicul autorului acestor randuri a fost cofetar, un cofetar fara pravalie, fara cofetarie. Prepara, mai ales in timpul verii, ajutat de sotia lui, cantitati enorme de siropuri, dulceturi, serbeturi, bomboane de tot felul, caramele, cate si mai cate, pe care le vindea la cofetarii sau la bacanii. De asemenea, erau chemati pe la marile petreceri “boieresti” (nunti, botezuri, onomastici) sa faca “desertul”. In ziua de 27 decembrie 1903, bunicul meu s-a pomenit acasa cu Iancu, omul de incredere al lui Luca Elefterescu.
– Dom’ Miai, vrea dom’ dipotat ca vineri sa te infatisezi la dansul cu tot ce-ti trebuie…
– Da, ce – se mira cofetarul – doar nu-l cheama Vasile ?
– Nu-l cheama, da se face foc daca nu te duci. Are un chef mare, de Anul Nou… Ii zice petrecerea de bulion, moda frantuzeasca.
In dimineata de 31 decembrie 1903, cand nici nu se luminase bine, domnu’ Iancu a venit cu trasura deputatului de i-a luat pe bunicii mei, cu cosurile lor cu scule, cu borcanele lor cu serbet pentru glazura, cu stafide, fistic, migdale…. Ajunsi acolo au fost instalati intr-o bucatarie mai mica (in cea mare – se pregateau bucatele) langa care era o camara complet neincalzita.
In cele aproape zece ore de munca, cofetarul si ajutoarea sa au pregatit sase torturi mari, cu creme si glazuri diferite, ca si tavi cu baclavale, bezele, cornulete cu miere etc. Cand a trebuit “sa scrie torturile”, bunica a intrebat ce nume sa puna pe fiecare. Camerista cucoanei, i-a raspuns din partea acesteia: “pe margine <> si in mijloc <<1904>>, ceea ce nu se mai pomenise pe tort. In vizitele pe care bunica mea le-a facut la bucataria mare ca sa ceara oua, lapte, faina, zahar ori altceva, a vazut ca, pe langa bucatele obisnuite la vremea aceea (sarmale, carnati, fripturi de porc), se bucura de o cinste neobisnuita curcanul (cativa se rumeneau, se inchega aspicul scos la rece). De asemenea, l-a vazut pe Florica Pascu, bucatarul de la restaurantul “Eliseu” – imprumutat de patronul T. Davidescu – care conducea bucatareasa casei si slujnicele. Pe la 5 seara, cand terminasera treaba, bunicii mei au fost rugati sa ajute pe cei doi chelneri la asezatul mesei. Au vazut atunci ca masa era pusa pentru 26 de persoane – deci stim si numarul participantilor la primul Revelion ploiestean – in salonul dinspre strada Ghita Ionescu. In celalalt se trasese mobilierul la perete pentru dans, iar in rotonda din colt, dintre cele doua sali, se aranja locul pentru taraful de lautari. Ce i-a mai frapat pe bunicii mei ? Pe masa erau lumanari in sfesnice de argint mici (desi casa avea instalatie de iluminat cu gaz aerian), manunchiuri de vasc cu panglici erau prinse peste tot, iar pe un bufet – o multime de coifuri de carton si de hartie creponata.
Luca Elefterescu, bine dispus, i-a intrebat cat le datoreaza.
– Coane, pentru munca noastra si materiale ar fi de vreo 50 de lei… (sperand sa ia macar 40)
– Ati facut treaba buna ! Uite 80 si la multi ani !
Paul D.POPESCU

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR