Regula nr. 1: Simplul angajat nu gandeste. Aceasta nobila indatorire le revine zeilor olimpieni din felurite esaloane de conducere. El e un simplu angajat. Face ce i se spune.
Corolar: La nivelul lui ierarhic, si managerul poate fi la randul sau un simplu angajat si, in aceasta calitate, este supus regulii nr. 1 in orice privinta care poate fi perceputa ca tinand de atributiile unui manager de rang superior.
Regula nr. 2: Simplul angajat nu are initiativa. Orice situatie iesita din comun pe care o intalneste e intampinata cu ridicari din umeri si declinarea calitatii de simplu angajat.
Regula nr. 3: Simplul angajat nu are intelegere pentru nimeni. Poti fi mort de foame, rebegit de frig, cu familia pe strada la 3 noaptea la -10 grade, nu conteaza. Omul te intelege, sigur, dar asa, personal, ca de la om la om. Ca reprezentant al institutiei, insa, nu poate face nimic, pentru ca asta ar implica abaterea de la regulile nr. 1 si 2. Nu-ti poate da un ceai sau un pahar cu apa, nu iti poate deschide usa de la sala de asteptare, nu te poate lasa sa stai in ghereta portarului pana nu da un telefon sa vada daca Olimpul te lasa sa-ti iei masina din parcare in afara orelor de program, desi acelasi Olimp a facut sa ajungi acolo la acele ore.
Cea mai absurda, insa, e regula nr. 4: Simplul angajat respecta cu tarie si abnegatie toate regulile, oricat de absurde, care fac rau altora, in timp ce le incalca, pe cat poate, pe cele care-i fac rau lui. Pentru ca, nu e asa, e doar un simplu angajat. Si toata lumea fura si inseala. Cu ai mari in frunte, “tu-le rasa lor de hoti”!
