Pe cine mai rastignim?
Patimile, suferintele, postul fac timpul sa para mai lung, mai incet, scurgandu-se din clepsidrele lui cu greutate. De aceea, probabil, Saptamana Mare, care este Saptamana Patimilor, neavand nicio zi in plus fata de alte saptamani, s-a imbogatit cu aceasta apreciere. In Saptamana Mare toate bisericile crestin-ortodoxe bat, din inaltimea clopotnitelor, toaca. Clopotele amutesc. Uneori toaca este plimbata de un prelat, invelit in negru, in jurul bisericii. M-a fascinat de copil priceperea personajului cu barba de-a canta la acest instrument simplu, cu sunete infundate, dar care se aud peste vai, pana hat departe. Rastignirea lui Iisus, decisa de un tribunal incropit la ceas de noapte, este primul eveniment mare de la radacina crestinatatii. Al doilea, luminos si inverzit ca smicelele de salcie, este cel al Invierii. Iisus s-a supus caznei la care l-au obligat Tatal Ceresc si pacatosenia din noi. De notat ca prima grava incalcare a dreptului roman s-a petrecut judecandu-l noaptea pe Iisus si condamnandu-l la moartea prin rastignire, sfarsit rezervat indeobste talharilor. Dreptul roman interzicea desfasurarea actului de justitie sub cortina intunericului. Specialistii in drept, intre care regretatul profesor universitar Tudor R. Popescu, au descoperit si alte numeroase incalcari ale normelor de drept in vigoare la acea vreme. Azi incalcarile se petrec si la lumina zilei si la intunericul noptii. Nimeni, insa, nu mai este, nici macar la figurat, rastignit. De cateva zile, joaca rolul rastignitului Sorin Oprescu. Listele lui de sustinatori sunt pe alocuri orfane de elementele esentiale de identificare. Adica, unii au iscalit adeziunea si si-au dat adrese gen „cum intri in Bucuresti, pe dreapta”. Rezultatul? Biroul Electorat Central, alcatuit fireste numai din sfinti, a gasit de cuviinta sa il retrimita pe doctor acolo unde ii e de fapt locul – la spital. Chiar! Ce o fi cautand omul asta, care se lauda ca este mare chirurg, ca toata viata si-a dedicat-o bolnavilor, in politica? Daca ai ajuns faimos intr-o meserie aflata la o inalta pretuire publica, daca bolnavii te cauta pentru prestigiul verdictului tau profesional, de ce sa mai alergi ca disperatul pe coridoarele Parlamentului, sa te imbrancesti cu Vanghelie, sa motai in sedinte fara sfarsit cand suferinzii te cer langa patul lor? Inseamna ca, iarta-ma, Doamne, Oprescu nu prea e doctor. Rolul de rastignit nu-l prinde deloc. Boceste la televizor, ameninta ca scoate poporul de simpatizanti la portile justitiei, da din maini. Ce i-o fi trebuind unui om care a rostit juramantul lui Hipocrates, balamucul din Primaria Capitalei? Aici se joaca la ruleta cel mai mare buget, de cateva miliarde de euro. Inteleg sa se bata pentru gospodarirea acestor bani, tipi cu lipici la bancnota, gen Blaga sau Piedone, dar o somitate medicala, obisnuita doar cu bisturiul care extirpa cangrene si suferinte!
Prin tara, mai pe la Ploiesti, mai pe la Suceava, mai pe la Slobozia, Piatra Neamt sau Ramnicu Valcea, unii, abonati si ei la functia si virtutea de primar, au fost lasati din brate in ultima clipa, fie de partide, fie de sustinatorii financiari. Si ei pozeaza in rastigniti ai sortii, iar noi am fi obligati la o lacrima de compatimire. Sa fim seriosi si zgarciti cu intrebuintarea lacrimilor noastre. Sa ne dramuim plansul pentru patimile Fiului Omului, cel cu adevarat rastignit in numele ticalosiei noastre. Saptamana Mare sa ramana mare fiindca asa a randuit-o, de doua mii si ceva de ani, calendarul credintei crestine. Sa lasam o vreme bocetele politice. Dupa Pasti, apostolii doctrinelor pestrite din Romania vor reveni pe scene si ne vor intoxica, daca am scapat de indigestiile abundentei de meniu, cu vesela lor elocinta plangacioasa.
LUCIAN AVRAMESCU
