La sediul PSD din Bucuresti s-a parafat, ieri, pacea prin care se incearca sa se puna capat razboiului din organizatia prahoveana a partidului. Cum se stie, imediat dupa alegerile locale, insuccesul candidatului PSD la primaria Ploiesti a devenit mar al discordiei si motiv de reprosuri si acuzatii la nivelul structurilor municipala si judeteana ale PSD.
Disputele au dobandit dimensiunile unui scandal fara precedent lansandu-se amenintari de demisii si excluderi si de o parte si de alta. Cazul a impus o convocare de urgenta la nivelul presedintelui partidului – Mircea Geoana – intalnire care a avut loc ieri, cu participarea presedintelui organizatiei judetene – Marian Saniuta, a presedintelui organizatiei municipale Ploiesti – Emil Calota, si a lui Mircea Cosma – presedintele Consiliului Judetean, vicepresedinte al organizatiei judetene.
Reprezentantii mass-media care au urmarit la fata locului evenimentul desfasurat la Bucuresti ne-au relatat ca analiza a presupus o discutie destul de categorica la respectivul nivel ceea ce a facut sa se finalizeze cu o concluzie care lasa sa se inteleaga ca, cel putin pentru moment, lucrurile se vor calma. S-a cerut astfel, in mod insistent, ca prioritare in aceasta perioada sa fie consolidarea si intarirea unitatii partidului si nicidecum dezbinarea acestuia. Cu atat mai mult cu cat in perspectiva imediata urmeaza sa se declanseze campania pentru alegerile parlamentare, directie in care PSD Prahova trebuie sa plece unit si responsabil de misiunea pe care o are de a castiga aceste alegeri. In consecinta, liderilor Prahovei prezenti ieri la Bucuresti li s-a cerut sa manifeste maturitate si responsabilitate politica, sa militeze la nivelul organizatiilor judeteana si municipala pentru consolidarea pozitiei partidului si intarirea autoritatii organizatiilor.
Ca o concluzie finala am aflat ca s-a precizat ca nerespectarea acestor principii – pe care s-a insistat in cadrul discutiilor si s-a convenit la Bucuresti – se va finaliza cu excluderi din partid.
Leon CHIRILA