O palarie cu calota inalta si borurile largi, care nu-i paraseste niciodata crestetul capului, o barba stufoasa, tunsa cubic, o haina mai intotdeauna rugoasa, cu pulpanele apretate, coborandu-i greoi de pe umeri si niste incaltari cu varful ascutit – cam asa le ramane tuturor in minte Viorel Galicel, proprietar de restaurante, cofetarii si hoteluri in Sinaia.
De cateva saptamani, silueta inconfundabila a negustorului, pictata in ulei, de o artista special angajata, infrunta vicisitudinile prezentului de pe un panou de lemn, pus la intrarea unuia dintre restaurantele sale. Orice client care are ghinionul sa nu-l poata revedea pe patron in carne si oase are ocazia sa si-l recompuna in memorie, contempland peisajul idilic pe fundalul caruia Galicel a fost desenat.
Portretul proprietarului nu e singura plasmuire artistica din restaurant: grinzile de sustinere, crama de la subsol, coltul in care-si are locul taraful muzicantilor au fost decorate cu alaiuri de nunta, dansatori in costume populare, gospodarii taranesti chivernisite ca-n basme, floarea soarelui, bostani si vii de proportii hiperbolice.
„Pur si simplu, mi-a luminat Dumnezeu mintea. Am vrut sa fac ceva care sa fie numai la mine, sa nu mai aiba nimeni din zona ce am eu”, explica Galicel cum a fost adus pe calea picturilor murale.
Daca ar fi sa reproseze ceva pictoritei care i-a umplut cu ghirlande de dansatori peretii localului, patronul s-ar lega de fizionomia eroilor: prea sunt cu fetele pleostite si cu ochii tristi. Cand danseaza, omu-i vesel si cu chef.
„Trebuia sa fie mai zambareti, dar asta e stilul pictoritei. E mai serioasa. Nici despre mine nu pot zice ca as fi neserios, dar parca mai si rad. Totusi, mie imi place si-asa. Chiar daca nu zambesc cei care joaca pe stalpi, zambeste lumea care intra si da cu ochii de ei”.
Dupa ce pictorita si-a inmuiat pensula in barba, palaria si sprancenele lui Viorel Galicel, desenandu-l hieratic pe peretii restaurantelor sale, artista a fost detasata sa dea viata interiorului unei biserici, populand cu sfinti si alegorii biblice zidurile unui lacas de cult. A plecat acolo tot pe spezele patronului, care e oricand gata sa dea o mana de ajutor la ridicarea unui asezamant preotesc.
Desi nu face parada cu taria credintei sale in Dumnezeu („Sunt credincios cum e toata lumea”), Galicel este ctitorul principal al bisericii care se construieste in Platoul Izvor. Daca parintele de-acolo o va dori, portretul care, astazi, ii guverneaza pe cei veniti sa serveasca o ciorba de burta, o pastrama de oaie si-o salata de castraveti, maine, ii va tutela, din umbra pronaosului, pe credinciosii sositi la slujba.
„N-are importanta ce suma am dat pentru aceasta biserica, principalul e ca mi-am facut datoria de suflet. Daca o sa ne-ajute Dumnezeu, pictorita mea va lucra si pentru acest lacas. Nu stiu daca o sa ma picteze si pe mine in tabloul votiv. Ce-o sa se picteze acolo si ce-o sa punem in biserica va fi decizia preotului”.
Felul in care Galicel s-a gandit sa se imortalizeze, ancorandu-si unul dintre portrete in exteriorul restaurantului, nu i-a picat deloc bine primarului Vlad Oprea, caruia gusturile concitadinului sau ii ridica parul in cap. „Tabloul acela nu e deloc de bun augur pentru Sinaia, o sa-i dau o somatie sa si-l dea jos. Galicel munceste, dar e un kitsch ce-a facut el acolo”, isi dojeneste edilul concetateanul.
Cum s-a inchegat conceptul vestimentar al lui Viorel Galicel, cine i-a sugerat sa-si ia straiele de cowboy si nu le mai lepede niciodata? Nimeni, spune iute patronul. Dar daca-i asculti explicatia pana la capat, dai peste-un fir care tot inspre cele sfinte calauzeste. „A fost ideea mea. Mi-a pus cineva, odata, o palarie pe cap, iar personalul mi-a zis ca-mi sta nemaipomenit. De-atunci n-am mai dat-o jos. Am primit-o cadou de la cantareata de muzica populara a localului, care si ea o primise cadou de la un rabin”.
Ionut STANESCU
