O substanta naturala produsa de organismul uman, care poate sa produca “celule nemuritoare”, descoperita de specialistii spanioli, ar putea fi elementul cheie pentru conceperea unui “elixir al tineretii”, potrivit unui studiu publicat in New Scientist.
Cercetatorii considera ca prin cresterea nivelului unei enzime prezente in mod natural in organism s-ar putea preveni moartea celulelor si, in acest fel, ar creste speranta de viata.
Proteina, numita telomeraza, ajuta la mentinerea telomerilor, invelisul protector de la extremitatile cromozomilor. Telomerii sunt secvente repetate de ADN care se afla la capetele cromozomilor, protejandu-i pe acestia de eventuale distrugeri. Pe masura ce oamenii imbatranesc, telomerii devin din ce in ce mai scurti, celulele nu mai sunt protejate si in cele din urma mor. Cercetatorii utilizeaza lungimea telomerilor ca indice al imbatranirii biologice.
Specialistii considera ca prin cresterea nivelului de telomeraza sintetizata pe cale naturala de catre organism s-ar obtine o intinerire a celulelor.
O echipa de oameni de stiinta de la Spanish National Cancer Centre din Madrid a testat aceasta teorie pe soareci si a constatat ca animalele modificate genetic pentru a produce o cantitate de zece ori mai mare de telomeraza au trait cu 50% mai mult decat ceilalti.
Aceasta enzima a fost capabila “sa transforme celulele normale si muritoare, in «celule nemuritoare»”, a declarat Maria Blasco, coordonatoarea acestui studiu. Cercetatoarea spaniola s-a declarat optimista in privinta obtinerii unor rezultate similiare si in cazul oamenilor, desi a indemnat comunitatea internationala a medicilor sa ramana, deocamdata, prudenta.
Unul dintre efectele secundare ale cresterii nivelului de telomeraza este cresterea riscului de aparitie a cancerului. Acest inconvenient ar putea fi combatut prin descoperirea unor medicamente eficiente impotriva cancerului, a declarat Blasco.
Soarecii cu un nivel crescut al acestei enzime au beneficiat si de alte avantaje, de multe ori specifice exemplarelor tinere, precum lipsa grasimii subcutanate si o mai buna toleranta la glucoza.
