Consilierii sinaieni au lasat pentru ultima sedinta zeci de proiecte de hotarari

Astazi, de la ora 15.00, in sala de sedinte a Centrului Cultural “Carmen Sylva” Sinaia, va avea loc ultima sedinta din acest an a consilierilor locali. Pe ordinea de zi sunt mai multe puncte de dezbatut ca de obicei, fiind inscrise nu mai putin de 34 de proiecte de hotarari. Printre acestea se afla si cea privind incetarea mandatului de consilier local al lui Cristian Burlacu, ca urmare a castigarii de catre acesta a unui loc in Parlamentul Romaniei si validarea mandatului de consilier local pentru Mariana Hogea. Dintre proiectele care vor mai fi discutate astazi mentionam: aprobarea impozitelor si a taxelor locale pe anul 2009 si a procedurii de spargere strada, trotuar, zid de sprijin; infiintarea Serviciului de Marketing Turistic cu denumirea de “Centrul National de Informare si Promovare Turistica Sinaia”; vanzarea mai multor imobile situate in oras. De asemenea, se va lua in discutie aprobarea unor planuri urbanistice pentru amplasarea unui spatiu comercial si construirea unei parcari pe doua niveluri. Totodata, va fi discutat si un proiect privind acordul Consiliului Local pentru trecerea unui teren in suprafata de 1000,21 mp., situat pe Calea Prahovei, din domeniul public al orasului in domeniul public al statului si administrarea acestui teren de catre Ministerul Internelor si Reformei Administrative pentru Inspectoratul Judetean de Politie Prahova. Se mai doreste si concesionarea, fara licitatie publica, a unui teren in suprafata de 200 mp., situat in Zona Cota 2000 catre SC. Teleferic SA., pentru extinderea unei constructii. Toate proiectele sunt initiate de primarul Vlad Oprea – asa cum se intampla de fiecare data si de catre membrii Comisiei de Urbanism.
Camelia NASTASE