* Rectorul Vlad Ulmanu neaga implicarea UPG
* Ministrul Educatiei promite excluderi din invatamant

Ancheta de proportii la mai multe universitati particulare si de stat de unde s-ar fi eliberat 15.000 de diplome false. Peste 25 de persoane sunt cercetate in aceasta afacere, cinci dintre ele fiind cadre universitare. Pentru fiecare diploma falsa, beneficiarul platea 3.500 de euro. Opt universitati particulare si de stat sunt anchetate pentru ca au eliberat ilegal documente care atestau detinatorilor ca au studii superioare. Conform anchetei de pana acum, cele cinci persoane implicate aranjau si inscrierea pentru examenul de licenta la unitati de invatamant acreditate, precum Hyperion, Universitatea Petrol si Gaze din Ploiesti, Facultatea de Vest, Universitatea Gheorghe Cristea, Universitatea Valahia din Targoviste si altele.
In ceea ce priveste nominalizarea Universitatii Petrol-Gaze din Ploiesti in acest scandal, l-am contactat pe rectorul acesteia, Vlad Ulmanu. Acesta ne-a precizat ca numele universitatii ploiestene este vehiculat nejustificat si ca este, de fapt, un atac la imagine. Acesta a recunoscut totusi ca, anul trecut, aproximativ 400 de studenti din alte universitati din tara – care nu erau acreditate – au solicitat si au si sustinut examenele de licenta in cadrul universitatii ploiestene. Acesta ne-a mai declarat: „Daca unii studenti vin la noi cu diplome false nu putem decat sa ne suparam”, subliniind ca, in prezent, la UPG nu se deruleaza nicio ancheta.
Afacerea pornea din doua universitati neacreditate din Bucuresti. Dosarele candidatilor erau depuse contra unor sume de 3.500 de euro. Cei care alegeau sa-si dea examenul de licenta mergeau la o universitate acreditata, dintr-un judet din jurul Capitalei. In cazul in care candidatul respectiv nici macar nu vroia sa calce pe la facultate sau la examenul de licenta, mai platea inca 600 de euro. Pentru acesti bani dati in plus, era aleasa, dintr-o lista de 20, o persoana care, cu un buletin fals, dadea examen in locul candidatului inscris. Multi n-aveau nici cea mai vaga idee despre domeniul in care urmau sa devina licentiati. Multi dintre cei care au obtinut in acest fel diplome universitare nu terminasera nici macar liceul. Dar asta nu era o problema. Universitatile neacreditate se ocupau chiar si de eliberarea unor diplome de bacalaureat false. La sediul uneia dintre universitati au fost gasite peste 60 de stampile false ale unor licee, zeci de diplome de bacalaureat in alb si folii folosite pentru falsificarea buletinelor de identitate. Anchetatorii ii cauta acum pe cei care au obtinut aceste diplome false.
Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat ca masurile de siguranta contra falsificarii de diplome sunt destul de riguroase, iar cei care au incalcat legile in domeniu trebuie pedepsiti aspru, in cazul cadrelor didactice sanctiunile incluzand si excluderea din invatamant.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEUROPAREREA MEA
Articolul următorCALENDARUL ZILEI