In cele din urma, una dintre hotararile luate de Guvern in ceea ce priveste introducerea Codului de Bune Practici in comert pare sa fie de bun augur si pentru cetatenii ’’ de rand’’. Fiindca se spera ca aceasta decizie sa influenteze, intr-o mare masura, scaderea preturilor la alimente, legume si fructe. Singurii nemultumiti de hotarare sunt retailerii, dar autoritatile nu au tinut cont de parerea acestora. La o prima analiza a acestui Cod, nici nu este de mirare ca retailerii nu sunt de acord cu continutul acestuia. Desi in cuprinsul acestui document se arata ca, prin adoptarea lui, nu se doreste inhibarea libertatii privind incheierea de contracte bilaterale intre comercianti si furnizori, este posibil ca retailerii sa considere ca anumite prevederi le-ar putea pune in pericol profiturile. Partea I a Codului se refera la negocierile comerciale, care trebuie finalizate printr-un contract cadru la nivelul fiecarui comerciant, cu respectarea legislatiei si a clauzelor prevazute in Cod. Este foarte important de stiut ca termenii generali ai contractului stabilit de un retailer furnizorului unei anumite categorii de produse trebuie adusi la cunostinta oricaruia dintre furnizorii aceleiasi categorii de produse, daca acestia o cer. La fel de importanta este si partea a II-a, care se refera la preturi si conditii de plata. Codul prevede ca pretul de vanzare practicat de furnizor in relatia cu fiecare comerciant este negociabil, tinand cont atat de avantajele acordate comerciantului (discount, bonus), cat si de costurile generate de serviciile prestate si facturate de comerciant furnizorului. Potrivit Codului, delistarea de catre comerciant a unui produs al furnizorului trebuie sa se realizeze prin notificare prealabila, intr-o perioada rezonabila de timp, in asa fel incat, in cazul existentei unei dependente economice, sa permita reconsiderarea strategiei comerciale a furnizorului. De asemenea, furnizorul nu poate fi obligat de catre un retailer sa contribuie la costurile de marketing ale magazinului comerciantului si nici invers. Neacceptarea acestor servicii nu poate fi clauza de incetare a colaborarii. Furnizorii au scapat si de grija contributiilor banesti solicitate pana acum de retaileri pentru deschiderea magazinelor, cresterea suprafetei de vanzare, amenajari si renovari, schimbari ale codurilor de bare etc. O obligatie care cade in sarcina comerciantului este aceea de a comunica furnizorului serviciile oferite inainte de efectuarea acestora, motiv pentru care se recomanda ca in contractele comerciale sa se stipuleze clauze privitoare la conditiile manifestarii acordului expres sau tacit al furnizorului.
Totodata, Codul interzice conditionarea furnizorului de a nu vinde si altor comercianti la un pret mai mic decat cel la care vinde si retailerului, precum si impunerea unor cantitati minime de comanda. In ceea ce priveste termenele de plata, Codul recomanda ca ele sa nu depaseasca 30 de zile pentru produsele agroalimentare. La capitolul promotii, Codul de Bune Practici prevede ca in cazul in care comerciantul solicita o plata furnizorului pentru promovarea unui produs, primul trebuie sa desfasoare respectiva promotie numai dupa primirea acordului scris al furnizorului. Baza de calcul a discounturilor si contravaloarea serviciilor trebuie definite in termeni clari, agreate de ambele parti si cuprinse in contract. Nici compensarile nu vor mai fi facute “dupa ureche”. Practic, comerciantul nu poate solicita furnizorului, direct sau indirect, o plata care sa compenseze comerciantul in cazul in care veniturile rezultate din vanzarea produselor furnizorului sunt mai mici decat cele prognozate (anticipate) de comerciant, cu exceptia cazului in care furnizorul nu a respectat termenele de livrare si/sau cantitatile comandate si acceptate.
Catalina STROE
