Casa Istrate Negulescu (III)
Domnitorul Carol I a facut si o a treia calatorie la Ploiesti, la resedinta tarului, la 2 iunie, de asta data fara sotia sa. La intrevederea lui cu tarul a participat si cancelarul Gorceakov, principalul adversar al aliantei. Carol a ridicat cu fermitate probleme ca: necesitatea confirmarii independentei pe campul de lupta, conducerea de catre el a trupelor romane, integritatea teritoriala a tarii etc. Tarul si cancelarul au ramas insa neclintiti, afirmand ca si fara participarea armatei noastre la razboi, Puterile vor recunoaste independenta Romaniei si ca ea, Rusia, o va face prima, dand exemplu. Dar reclamau de la Romania, Basarabia, sudul Basarabiei, cele trei judete retrocedate in 1856. Carol nici n-a voit sa auda de asa ceva, dar la acea data, Gorceakov notificase deja, de aici, de la Ploiesti, tuturor cancelariilor europene pretentiile Rusiei.
Negocierile de la Ploiesti nu s-au dovedit fructuoase. Dar nu vor trece decat doua luni, pana cand acelasi Alexandru al II-lea, in urma infrangerilor suferite de trupele sale in Balcani, sa ceara grabit sprijinul armatei romane.
De altfel, asemanatoare a fost atitudinea tarului si fata de printul Milan Obrenovici al Serbiei. Acesta l-a vizitat la Ploiesti, insotit de ministri si ofiteri superiori, dar nu a putut obtine o alianta militara cu Rusia.
Viata tarului la Ploiesti a incercat, in conditiile pe care le oferea orasul, sa o continue pe cea de la Petersburg. Avea, mai totdeauna, invitati la dejun sau la cina, in salon, dar nu se servea la o masa intinsa, ci la masute mici, cu trei picioare varate in scobituri facute anume in parchet (cate 2-3 persoane). Se manca repede, fara sa se converseze, in schimb, in curte, sub ferestre, canta muzica regimentului Preobrajenski. In prima camera, spre strada, era instalat biroul unde lucra, cateva ore pe zi, rezolvand corespondenta, sau privea, pur si simplu, pe fereastra si se uita la jocul fetelor de la pensionul Davidescu, de peste drum (carora le trimitea uneori bomboane). In fiecare dimineata, primea aici raportul Marelui Duce Nicolae si al altor demnitari, lucra cu ei sau era vizitat de medicul sau, cazat in apropiere, pentru consultatia zilnica.
Dupa masa, iesea la plimbare prin oras, cu trasura-troica, fara alta escorta decat zece cazaci cerchezi din garda. Traseul era pe ulitele Romana, Valeni, Gageni, Bucur, pana la tabara garzii imperiale, pe care o vizita aproape zilnic. Odata s-a intamplat sa se innamoleasca in noroaiele din marginea de nord a orasului si a fost nevoie ca trasura sa fie ridicata, cu tar cu tot, de cazacii descalecati si intrati pana la genunchi in baltoace si de cativa localnici.
Permanent, tarul era servit de catre un valet credincios, care a facut o deosebita impresie asupra ploiestenilor. Avea doi metri inaltime, mustati groase si .lungi de 40 de centimetri, purta haine arnautesti, cu salvari largi si o caciula cu fundul drept, iar in braul lung de borangic, un stilet cu plasele si teaca de fier.
Trecea deseori si pe la cartierul lui general de la gimnaziu si asista si la serviciile religioase din cortul mare din curte. Mergea frecvent si la Biserica Maica Precista, careia i-a daruit si cateva odoare. Pentru aceasta fusese adus la Ploiesti si cazat aici, un mitropolit rus cu trei preoti care-l ajutau si cu alti doi care-i serveau ca secretari.
Plecarea tarului si a intregii sale suite a avut loc la 13 iunie 1877, dupa amiaza la ora 4.00. El a pornit, fara un fast deosebit, spre Bucuresti si, fara niciun fel de oprire in Capitala, a mers la Slatina.
In Ploiesti, rumoarea si curiozitatea s-au stins treptat si numai numele de Alexandru II, dat strazii pe care locuise el, a mai amintit pana in 1947, trecerea lui prin orasul nostru.
Paul D.POPESCU
