Centrul INFOTRAFIC al Politiei Romane informeaza ca traficul rutier pe Centura de Vest a municipiului Ploiesti se desfasoara ingreunat, alternativ, pe o singura banda, intre kilometrii 63+325 si 63+825, din cauza lucrarilor de sporire a capacitatii de circulatie. Se preconizeaza ca lucrarile pe segmentul respectiv vor fi finalizate la data de 4 septembrie 2009, urmand ca, in aceeasi zi, sa continue intre kilometrii 63+825 – 64+350, pana la data de 12 septembrie 2009.
Si pe Centura de Nord a municipiului se efectueaza lucrari de refacere a covorului asfaltic, intre kilometrii 0 – 5+530, pana la data de 11 septembrie 2009.
Politistii le recomanda conducatorilor auto care se indreapta catre Brasov sa foloseasca Centura de Est si apoi DN1A Valenii de Munte – Cheia – Sacele – Brasov. Conducatorii auto care au ca destinatie localitatile de pe Valea Prahovei pot circula prin centrul municipiului Ploiesti.