Ecaterina IORGA (V)
Lucrurile s-au complicat si mai mult in 1908 cand Iorga a infiintat tipografia “Neamul Romanesc” la Valenii de Munte si a mutat acolo tiparirea ziarului. Ea trebuia acum sa tina socotelile ambelor institutii, sa duca tratative cu angajatii pentru diverse revendicari ale lor sau pentru amanarea platii salariului. In “O viata de om”, referindu-se la faptul ca functionarul care indeplinea aceasta munca le oferea situatii infloritoare numai pe hartie, Iorga scria : „Contabilii cei adevarati eram eu si sotia mea”. Aceasta era adevarat pentru vremea cat erau amandoi la Valeni. Dar el era mai mult plecat la Bucuresti cu cursurile universitare, in activitati culturale, patriotice, politice, congrese sau peste hotare. Atunci ea devenea administratorul corect al tipografiei si un secretar de redactie (nementionat in nicio caseta redactionala) al ziarului “Neamul Romanesc”. Adesea trebuia sa descifreze manuscrisele pentru lucratorii tipografiei nedeprinsi cu caligrafia lui Iorga, urmarea buna tiparire a ziarului si a altor publicatii, se ingrijea de distribuirea lor la abonati.
Unul dintre asezamintele lui N.Iorga, in activitatea caruia s-a implicat, de asemenea, a fost Scoala de misionare. Este greu sa desprindem daca a avut vreo contributie si care a fost aceea, in conceperea institutiei dar, fara indoiala ca profesorul s-a sfatuit cu ea, asa cum facea mai in toate privintele, in organizarea ei. Desigur, practic, conducerea au avut-o cele doua directoare, Victoria Dima (administrativa) si Elvira Georgescu (de studii), dar mentorul, cel care stabilea totul, care rezolva totul era Iorga. Iar atunci cand el lipsea din Valeni si lipsea destul de des, alergau la sotia lui, de care erau foarte apropiate. Prin ea – care stia totdeauna unde se gasea profesorul – comunicau cu acesta, cand nu putea chiar ca sa rezolve problema. Erau mai ales probleme de baza materiala (bani, alimente, incalzire, imbolnavirea unei eleve) dar si cu caracter organizatoric (inlocuirea unui conferentiar, caruia ii era imposibil sa vina, prezentarea altuia, uneori chiar traducea cate o prelegere).
Chiar si elevele apelau la ea cu diferite probleme si ea se straduia sa le rezolve asa cum ar fi facut-o sotul ei. Prof. dr. Turlea ne ofera cateva informatii interesante cu privire la acest aspect al activitatii ei. La 10 ianuarie 1927 directoarea scolii – Victoria N.Dima, face un raport catre Ecaterina Iorga in care ii comunica, printre altele, cum s-a desfasurat lectia lui Apostol D.Culea. Fostele eleve, misionarele, tineau o legatura stransa cu doamna Iorga. Astfel, la 25 octombrie 1926, misionarele ii cereau textul piesei “Hangita” a lui Iorga pentru a o pune in scena. Ea era informata si despre succesele pe care misionarele le obtineau. Astfel Lucia Caracostea, care conducea Casa Romana, ii scria, la 14 septembrie 1929, ca impresia facuta de serbarile misionarelor a fost foarte puternica, mai ales printre oamenii din Venetia.
De altfel, unele spectacole date de eleve aveau loc numai in fata colegelor lor, a profesorilor si a familiei Iorga. La sfarsitul fiecarui an de activitate, seria respectiva de eleve dadea un examen, sub forma unui colocviu, totdeauna prezidat de Iorga, alaturi de sotia sa. Dupa absolvire, misionarele obisnuiau sa trimita zeci de scrisori, fie lui Iorga, fie Ecaterinei, raportandu-si succesele in munca sau cerand sfaturi. Asa cum observa prof. Turlea, Ecaterina Iorga “avea un rol esential in bunul mers al scolii”.
Si in cel mai important asezamant al sotului ei, cursurile de vara de la Valenii de Munte, s-a implicat pe deplin. Nu numai in acea luna de vara, cand, oricum, era la Valeni, dar si in lunile cand se pregatea fiecare editie. Cu ea se sfatuia, mai intai, Iorga cand stabilea tematica sau cand se orienta asupra conferentiarilor, dupa care il ajuta in vasta corespondenta pe care acesta trebuia sa o poarte. Dadea o serie de sugestii asupra actiunilor ce aveau sa se organizeze in timpul cursurilor si dupa ce sotul ei le accepta, lua legatura cu cei de prin satele zonei pentru pregatirea lor. Participa, totdeauna, la deschiderea cursurilor si la alegerile mai importante, iar cand Iorga lipsea din Valeni, ea facea toate onorurile. Dar, mai ales, ea primea, in casa ei, pentru cateva ore sau pentru doua, trei zile, oaspetii cei mai de seama. A fost o gazda excelenta pentru carturari romani din toate colturile tarii. Gh.Margoci, Barbu Delavrancea, Constantin Moisil, A.D. Xenopol, Vasile Bogrea, N.Cartojan, Vasile Parvan sunt numai cativa dintre cei care au fost fericiti sa treaca pragul casei Iorga de la Valeni, inca inainte de primul razboi mondial. Au fost gazduiti in casa Iorga, timp de doua zile, in 1912, principele Carol si principesa Elisabeta, veniti sa asiste la inaugurarea salii de cursuri. Dupa razboi incep sa-i fie oaspeti remarcabile personalitati straine, dintre care amintim pe generalul Berthelot, generalul italian Peano si R.de Bastera, Charles Diehl. Printre oaspetii de seama ai casei Iorga s-au aflat, in acei ani, Regina Maria in 1922, Regele Ferdinand in 1924, principesa Elena in 1928, Regele Carol al II-lea in 1930, 1934 si 1936. Ecaterina facea atunci imposibilul ca toti sa se simta bine, se transforma intr-o desavarsita femeie de lume, aratand fiecaruia respectul cuvenit si pretuirea, fara niciun servilism, cu bucuria de a-i primi. Cu toate acestea, Ecaterina Iorga a ramas aceeasi buna, excelenta gospodina. Pe langa toate socotelile asezamintelor sotului ei, ea trebuia sa mai conduca, efectiv, trei gospodarii. Era, desigur, cea de la Bucuresti, cea de la Valeni si, de la jumatatea perioadei interbelice inca una, tot in pamant prahovean, la Sinaia. In vremea cand se intensifica participarea sa la viata politica, Iorga a simtit si el, ca toti liderii de partide,nevoia de a avea un loc la Sinaia, in preajma castelului Peles, acolo unde, in timpul verii se faceau si se desfaceau toate. Probabil, impreuna cu sotia sa, a ales si a cumparat o vila frumoasa, pe “Furnica” intre brazi, pe Calea Codrului. Apoi, a ramas, desigur, in grija Ecaterinei, mobilarea ei si injghebarea unei mici gospodarii, astfel incat profesorul sa se simta “acasa” si in putinul timp pe care il petreceau aici.
Iorga era satul, din calatoriile sale de dormitul prin hoteluri si mesele prin restaurante astfel ca, oricat de mult dorea deplasarile sale de studii sau de propaganda romaneasca, tanjea dupa viata “de acasa”. Ii placea sa manance bine. Ecaterina cunostea bine bucataria romaneasca in variantele ei (ardeleneasca, de acasa, moldoveneasca de la soacra ei si munteneasca, din mediul in care traia) dar si elemente destul de consistente din cea straina. Ea reusea sa aiba intotdeauna camara plina cu de toate si-si instruia exceptional personalul. De altfel, problema personalului ramanea in seama ei. Catinca recruta oamenii, le spunea ce au de facut, ii lauda, ii sfatuia, ii certa si ii concedia. A reusit astfel sa aiba un numar mic de barbati si, mai ales, femei, devotati si capabili, care il venerau pe Iorga si o adorau pe ea. Autorul acestor randuri, in prima vizita pe care a facut-o la Casa memoriala Iorga, dupa des- chiderea ei, a cunoscut o femeie, parca Maria, care era angajata, ca un fel de supraveghetoare si care, in tinerete, slujise in casa lor. Ghidul nostru, finul sotilor Iorga, Frasin Munteanu Ramnic, o lua mereu ca martor in ceea ce ne spunea si am aflat atunci multe despre cum functiona gospodaria Iorga sub conducerea coanei Catinca. Dar Ecaterina a mai jucat inca un rol exceptional in viata marelui ei sot, acela de consilier intim, de confident. Iorga avea multi prieteni, partizani cu care discuta, se sfatuia, facea planuri, dar de destainuit, cu adevarat, numai in fata ei se destainuia. Simtea o imperioasa nevoie sa-i impartaseasca succesele lui, planurile lui si, mai ales, dezamagirile lui.
Si asta nu numai cand era langa ea, ci si cand era departe. De aici o imensa corespondenta de scrisori, carti postale, telegrame. Cuprinsul acestora era atat de felurit: simple comunicari (unde este, cand se intoarce), anunturi ca i-a trimis banii solicitati, aprecieri sumare asupra unor oameni si evenimente, dispozitii privind ziarul sau cui sa trimita cutare sau cutare lucru.
Iorga avea multa, foarte multa nevoie de aceasta corespondenta, de aceea, la sfarsitul fiecarei scrisori, ii cerea sotiei sa-i raspunda imediat. Catinca insa nu avea usurinta lui in a lua pana si a scrie si, in plus, era inglodata in treburi. El ii reprosa destul de vehement aceasta “pasivitate” uneori invinuind-o ca il neglijeaza, ca nu-l mai iubeste.
Paul D.POPESCU
