*Zeci de mii de chinezi – evacuati
Peste 20.000 de persoane au fost evacuate din provincia Fujian, si aproape 34.000 de nave au fost chemate in porturi din cauza taifunului Morakot, care ar urma sa loveasca astazi sud-estul Chinei.
Autoritatile din provincie au trimis 8,4 milioane de mesaje utilizatorilor de telefoane mobile pentru a-i avertiza de apropierea taifunului.
Valuri cu inaltimi de sase metri au lovit ieri coasta, iar serviciile meteorologice din provincie au anuntat ca acestea ar putea ajunge si la noua metri.
La Taiwan, Bursa a fost inchisa din cauza taifunului, iar zborurile au fost anulate, in urma vantului puternic si a precipitatiilor abundente.
*Economia mondiala si-a oprit caderea libera
Economia mondiala nu mai este in “cadere libera”, insa nu a depasit “zona de incertitudine”, a declarat presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet.
“Ne aflam, inca, intr-o perioada de contractie a activitatii economice, dar am iesit din perioada de cadere libera. Totusi, zona de incertitudine in care suntem inca din mijlocul lunii septembrie, cand criza s-a intensificat, nu a fost depasita”, a afirmat oficialul.
BCE a mentinut, joi, rata dobanzii de politica monetara la minimul record de 1%.
Trichet, a declarat, intr-o conferinta de presa, ca actualul nivel al dobanzii cheie este corespunzator situatiei din piata. El a adaugat ca declinul preturilor de consum din zona euro este temporar.
Oficialul BCE a aratat ca banca nu are intentia sa restranga programul de achizitie a unor obligatiuni garantate in valoare de 60 de miliarde de euro, una dintre masurile neconventionale adoptate pentru relansarea cresterii economice, in pofida inceputului mai dificil.
* Decizie surpriza a Bancii Angliei
Banca Angliei a anuntat intentia de a pompa alte 50 miliarde de lire (58 miliarde euro) in economie in cadrul efortului de a scoate tara din recesiune, despre care a admis ca a fost “mai adanca decat se credea”.
Masura surpriza duce suma totala injectata in economie la 175 miliarde de lire, astfel ca se trece de pragul de 150 miliarde de lire pe care banca era autorizata sa ii creeze cand planul a fost anuntat, in luna martie. Cu toate acestea, un schimb de scrisori intre ministrul de Finante, Alistair Darling, si guvernatorul Bancii Angliei, Mervyn King, arata ca suplimentarea este necesara pentru a mentine tinta de inflatie de doua procente. Metoda folosita pentru suplimentarea fondurilor desi este numita “tiparire de bani” nu implica crearea unor bani adevarati. In schimb, banca creeaza mai multi bani in registrele sale, pentru a cumpara apoi active bancare precum imprumuturi pentru case sau obligatiuni guvernamentale, aducand astfel mai multi bani in sistem, electronic.
In plus, Banca Angliei a tinut nivelul dobanzii la 0.5 procente inca din luna martie, cel mai mic nivel din istoria de 300 de ani a bancii.
*Pelerinajul la Mecca – interzis
Arabia Saudita a anuntat ieri un al saptelea deces cauzat de gripa porcina, o fetita de 12 ani care suferea si de deficiente ale sistemului nervos central. In asteptarea pelerinajului de Ramadan, sunt luate masuri de securitate severe pentru prevenirea extinderii virusului. In Iran, autoritatile au interzis pelerinajul la Mecca.
In regat, care primeste anual in pelerinaj milioane de credinciosi musulmani din intreaga lume, exista 600 de cazuri de gripa porcina. Ca atare, vor fi adoptate masuri severe de securitate pentru a preveni extinderea virusului, in special cu ocazia micului pelerinaj de Ramadan in orasele sfinte Mecca si Medina. Milioane de practicanti religiosi sunt asteptati in urmatoarele luni in pelerinaj in aceste locuri sfinte ale Islamului, sporind temerile de explozie a numarului cazurilor de gripa porcina. Marele pelerinaj anual la Mecca se va desfasura in luna noiembrie, in timp ce micul pelerinaj poate fi efectuat in toata perioada anului, cu precadere de Ramadan, care in 2009 incepe in jurul datei de 20 august. Miercuri, guvernul iranian a interzis pelerinajul la Mecca de Ramadan, din cauza riscului de raspandire a gripei porcine printre pelerini.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLUMEA IN CARE TRAIM
Articolul următorCALENDARUL ZILEI