Un colt de oras (I)
Titlul articolului vrea sa arate ca vom prezenta o parte din Ploiesti avand o oarecare unitate si identitate si cu o istorie proprie pe care vom incerca sa o descifram. Pentru o localizare actuala, putem spune ca este vorba despre zona prinsa intre strazile Gheorghe Lazar, Dr. Bagdazar si Nicolae Balcescu.
Istoria acestor locuri incepe in mai 1597. Mihai Viteazul, pentru a ridica Ploiestii in randul oraselor tarii, trebuia sa-i infiinteze un targ, un loc unde, intr-o anumita zi a saptamanii, sa vina taranii din satele vecine sau mai indepartate cu produsele lor, alaturi de negustori locali sau din alte orase.
Locul pentru desfasurarea targului a fost foarte bine ales. Era o poiana larga, cam in marginea padurii, destul de aproape (vreo 500 de metri) de vatra asezarii de atunci, in prelungirea arterei principale a acesteia, Calea Albestilor (azi str. Mihai Bravu). Poiana aceasta avea peste un hectar si putea fi largita prin defrisari, iar padurea inconjuratoare era cat se poate de bine-venita pentru pascutul animalelor de tractiune sau aduse la vanzare. In plus, mai era strabatuta si de paraul numit “Izvoare” care venea din padure, cam de pe Malul Rosu, indreptandu-se, intr-un arc usor spre sud-est, ca sa se verse in Dambu. El oferea apa pentru adapatul animalelor si contribuia la alimentarea fantanilor bogate practicate in zona.Timp de mai bine de doua secole, aici s-a tinut targul Ploiestilor care avea sa ajunga cel mai important din intreaga zona.
Ce urmari a avut activitatea targului asupra configuratiei orasului ? In primul rand, apropierea de acesta a vetrei asezarii, principala directie de dezvoltare a ei fiind de la est spre vest, prin prelungirea caii Albestilor (Mihai Bravu) si a aparitiei de gospodarii in jurul ei. Apreciem ca, pe la mijlocul perioadei fanariote, noua mahala Maica Precista ajunsese vecina cu Targul. In al doilea rand, din locul targului au ajuns sa se desfaca o serie intreaga de drumuri. Daca taranilor care veneau la targ dinspre Berceni, Coslegi, Albesti, Cioceni le era la indemana sa treaca prin vatra targului pe calea Albestilor, ceilalti si-au croit drumuri mai scurte pana aici. Un astfel de drum urma cursul paraului Izvoare si mergea spre Corlatesti, din el desfacandu-se un altul care ducea la Rafov. Un alt drum pleca spre sud spre Barcanesti si de acolo mai departe spre Pucheni pana ajungea la Bucuresti. Altul mergea spre catunul Rudu, apoi spre Tatarani, Cocorasti, Crivina, Poenari. Mai porneau spre vest Calea Targsor si Calea Targovistei, iar calea Postei mergea spre nord-est intalnindu-se dupa iesirea din oras cu celebra cale a Oilor; pe aici ajungeau in piata toti cei care veneau din zona de dealuri. Pe o parte si pe alta a acestor drumuri, se intemeiau gospodarii. Si astfel “targul d’afara”, cum continua sa fie numit o vreme, ajunge sa fie inconjurat, aproape din toate partile de vatra orasului. La est si nord, mahalaua Precista, spre sud-est, pe o mica portiune, mahalaua Buna Vestire, spre sud, mahalalele Sfintii Voievozi si Sfantul Gheorghe, iar spre Vest, Sfintii Imparati. Doar spre nord-vest mai comunica targul cu campia si padurea.
Aceasta incercuire a targului s-a strans si mai mult, tocmai din cauza activitatii acestuia, care a dus la ridicarea pretului pamantului din zona. Pana pe la 1800 toate terenurile fusesera ocupate si unii locuitori isi ridicasera case iar ceilalti isi ingradisera proprietatile lor. Aceasta ingusta si mai mult locul de targ.
Ca urmare, taranii si negustorii care nu mai incapeau aici, profitand de faptul ca spre vest-nord-vest marginea era inca libera se tot trageau in partea aceea unde era loc berechet, spre izvorul paraului “Izvoare”. Procesul acesta, inceput inainte de 1825 se va desavarsi pana la 1848, cand aparusera doua noi piete. La sud de parau, “Piata Lemnelor”, la nord de el “Piata Mare” care s-a intins tot mai mult. Dupa doua decenii insa, procesul s-a repetat, vatra orasului inconjurand si aceste doua piete noi. Prin construirea Baii Comunale ele au fost despartite de cea veche, legatura facandu-se numai prin viitoarea strada Gheorghe Lazar si printr-o ulita nou taiata – cea a “Cojocarilor”.
Paul D. POPESCU
