Liceul de Fete (V)
Activitatea s-a desfasurat in ritm sustinut, astfel ca, la 12 iunie 1926, Ministerul anunta componenta comisiei care urma sa faca receptia provizorie (cea definitiva urma sa se faca dupa un an). Comisia formata din directoarea scolii, Maria Postelnicescu, un membru al comitetului, doi ingineri-inspectori generali, arhitectul sef al Ministerului, I. Pompilian (fiul unui mare pictor si arhit. ploiestean Stanescu au procedat la receptie in ziua de 9 iulie. Ea a constatat ca lucrarile s-au desfasurat in bune conditii, conform devizului si a mai solicitat unele retusari suplimentare.
Astfel, localul si-a capatat ultima lui infatisare si deplina functionalitate. Dezvoltarea liceului a facut, insa, ca dupa cativa ani, desi s-a trecut la invatamantul in doua serii, localul sa devina neincapator. Problema s-a rezolvat, in parte, prin renuntarea la locuinta directoarei si transformarea ei in spatiu de scolarizare . Conditiile au ramas, totusi, destul de bune.
Intrarea Romaniei in cel de-al doilea razboi mondial a afectat mult baza materiala a liceului. Inca de la sfarsitul lui iulie 1941, incepand sa soseasca raniti la Ploiesti, localul a fost rechizitionat si pus la dispozitia Spitalului Militar nr.420 – Zona interioara cu 190 paturi.Cursurile scolare au reinceput in localul Liceului Industrial de fete (Liceul Vechi). La 1 noiembrie 1941, imputinandu-se ranitii, spitalul s-a demobilizat si localul a fost predat, in foarte bune conditii, directiei scolii. Dupa cateva zile, cursurile s-au mutat aici.
Peste un an, a inceput a doua peregrinare, mult mai lunga si mai grea. La 22 decembrie 1942, indata dupa luarea Vacantei de Craciun, localul a fost preluat in mare graba de spitalul Z.I. nr.426, de asta data fara sa se mai manifeste aceeasi grija pentru cladire si avutul scolii. In noaptea de 30 spre 31 decembrie 1942, din cauza supraincalzirii a izbucnit chiar un incendiu, provocand pagube de 110.000 lei. Liceul a functionat in localul Lic. “Sf.Petru si Pavel” pana la 1 aprilie 1943, cand spitalul desfiintandu-se, s-a intors in propriul lui edificiu. Dupa unele reparatii sau renovari, scoala a mai functionat in acest local drag exact un an.
La inceputul lui 1944, bombardamentele aeriene asupra Ploiestilor devenisera iminente. De aceea, Ministerul ordonase scolilor sa se concentreze materia astfel incat anul scolar sa poata fi incheiat (cursurile) la 1 aprilie. La aceasta data trebuia sa inceapa evacuarea bunurilor scolii si a arhivei. Dar, de-abia incepuse aceasta actiune ca, la 5 aprilie, mai multe bombe incendiare au cazut asupra edificiului. Pompierii au fost atat de solicitati in acea zi, incat au sosit cand totul era ars.
La data aceea, liceul primise deja – la interventia prefectului judetului – gazduirea scolilor primare de baieti si de fete din Slanic. Deja doua camioane facusera fiecare cate patru transporturi, ducand arhiva institutiei, care a fost, astfel, in intregime salvata, cea mai mare parte a bibliotecii, la fel din materialul didactic (mai ales din laboratoare). S-a dus si ceva mobilier, mai ales de cancelarie, restul zestrei scolii pierzandu-se.
Amenajarile la scoala de baieti, pentru activitatea din timpul verii (examene) au fost modice si au fost executate de primaria locala, iar mobilierul a fost imprumutat de scoala gazda.
Problemele cele mai mari privind baza didactico-materiala au aparut in toamna. In noile conditii, Ploiestii isi reluau viata normala, dispersatii se intorceau pe la casele lor. Unele scoli trecusera deja la repararea localurilor lor pentru a sterge urmele bombardamentelor. “Despina Doamna” nu mai avea ce repara. Dupa mai multe incercari nereusite a fost acceptata in Palatul Scoalelor Comerciale, detinut in acel moment de Liceul Comercial de baieti “Spiru Haret”. Cand, in urma unor interventii ale prefecturii, trupele sovietice au eliberat localul (pe care il transformasera in lagar de prizonieri germani), “Despina Doamna” s-a mutat acolo. Urma sa imparta localul cu alte doua unitati scolare, Liceul Comercial de Baieti, internatul de baieti al acestuia si, ca chirias, gimnaziul “MIhai Eminescu”.
Fiind vorba de o scoala de fete s-au luat masuri pentru a o izola cat mai bine. I s-a atribuit intregul etaj I, cu exceptia aripii dinspre strada Soarelui si a jonctiunii cu aripa centrala si cateva sali la parter, in capatul aripii estice. Accesul profesoarelor si al elevelor se facea numai prin intrarea din curte si pe scarile din fata acesteia. Cinci mari panouri de lemn obturau orice comunicatie intre acest spatiu si restul cladirii. Problema s-a complicat un an mai tarziu cand au aparut clasele, din ce in ce mai multe, ale gimnaziului unic. Cum spatiul disponibil nu le mai incapea, a fost rechizitionata in apropiere casa Tisseanu instalandu-se acolo clasele mici.
Dupa 1948, nu s-au produs mari schimbari in baza materiala a scolii. Imputinandu-se numarul claselor nu s-a mai functionat si in casele Tisseanu carora Oficiul de Inchiriere le-a schimbat destinatia. Si in “palat” s-a schimbat proprietarul. In urma unui schimb intre ministere, localul a fost atribuit Liceului de baieti Ploiesti (fost “Sfintii Petru si Pavel”).
Noul proprietar nu a mai fost de acord cu modul de convietuire de pana atunci, mai exact cu compartimentarea localului. Cum celelalte scoli care functionasera aici disparusera, conducerile celor doua licee s-au inteles ca fiecare scoala sa aiba la dispozitie intregul local (cu exceptia unor incaperi atribuite fiecareia pentru cancelarii) dar numai o jumatate de zi. Asa a functionat scoala pana in 1959, cand s-a mutat in alt local, dar atunci deja nu mai era o scoala de fete.
* * *
Ce s-a intamplat cu localul liceului dupa bombardamentul din 5 aprilie 1944? Avarierea a fost atat de grava incat nici nu se mai punea problema unor reparatii fiind nevoie de o reconstructie, lucru imposibil in acea vreme. Timp de cativa ani au ramas in picioare ruinele afumate.
In 1950, a luat fiinta Casa Pionierilor, careia i s-au oferit ca sediu casele Costel Petrescu si Marchezini, proaspat nationalizate.
Cand activitatea acesteia s-a dezvoltat, i s-a oferit si terenul fostului liceu “Despina Doamna”. Prima masura a noii institutii a fost degajarea terenului de ruine. Cu ajutorul Comitetului Executiv al Sfatului Popular al orasului Ploiesti, in trei saptamani totul a fost demolat si ramasitele au fost carate. A urmat condamnarea partii din str. Armoniei care unea strazile Mihai Bravu si Buna Vestire si care despartea cele doua “proprietati” ale Casei Pionierilor. Apoi, tot terenul afectat Casei Pionierilor a fost inconjurat cu o incinta puternica de zidarie, cu doua mari portiuna spre Mihai Bravu, alta spre Buna Vestire.
Locul ocupat mai inainte de cladirea liceului a fost transformat intr-un parc cu terenuri de joaca si de sport, cu arborete si flori. S-a facut si un bazin de beton cu fantana arteziana, un labirint, s-a adus si un avion scos din uz, care facea deliciul copiilor.
Dupa 1990, Palatul Pionierilor, a devenit Palatul Copiilor, a fost mutat in strada Democratiei. Tot spatiul ocupat de aceasta institutie a fost atribuit procuraturii, devenita foarte curand Parchetul de pe langa institutiile judiciare locale (judecatorie, tribunal, Curtea de Apel). Cresterea considerabila a activitatii judiciare, infiintarea de noi instante au facut ca foarte curand, spatiul atribuit sa nu mai fie suficient. Paralel cu aceasta, a mai aparut o situatie: urmasii fostilor proprietari au facut cereri de restituire a celor doua imobile nationalizate sub regimul comunist si, mai curand sau mai tarziu, ele urmau sa fie retrocedate.
In aceste conditii, s-a hotarat construirea, numai pe terenul care apartinuse liceului de fete a unui nou edificiu. Lucrarile s-au desfasurat in ritm alert si in cativa ani s-a ridicat noul Palat al Parchetului, inalt, modern, aerat, sticla si beton, care s-a si incadrat in peisajul locului. Paul D.POPESCU
