Proiectul „Banca de Alimente” al Crucii Rosii Romane reprezinta o solutie de ajutorare a persoanelor fara venituri sau cu venituri foarte mici. Acesta presupune colectarea de alimente neperisabile prin donatii/sponsorizari, stocarea lor in depozitele Crucii Rosii si distribuirea acestora catre persoanele vulnerabile din tara.
„Este regretabil ca, in prezent, in Romania, exista zeci de mii de oameni care sufera de foame. Intr-o societate responsabila, orice persoana, printr-un gest simplu, poate sa acorde un ajutor celor dezavantajati, care nu isi pot procura singuri hrana. Crucea Rosie Romana, prin proiectul <>, le ofera ocazia de a se implica direct tuturor celor care doresc alinarea suferintei persoanelor vulnerabile. Impreuna putem hrani un vis, o lume fara foame!”, a declarat Mihaela Geoana, presedintele Crucii Rosii Romane.
Astfel, recent, filiala Prahova a Crucii Rosii a lansat acest proiect intr-unul dintre supermarket-urile ploiestene, iar toti prahoveni care isi fac cumparaturile si care vor sa doneze produse o pot face in containerul amplasat in interiorul supermarket-ului, pana la sfarsitul lunii decembrie, dupa cum ne-a precizat Gabriela Radulescu, directoarea Crucii Rosii – Filiala Prahova.
De asemenea, acestia pot face donatii si la numarul de sms 877, valabil in retelele Cosmote, Orange si Vodafone, pentru donatii de 2 euro/sms (nu se percepe TVA), precum si in reteaua de telefonie fixa Romtelecom la numarul de apel 0900 900 902 pentru donatii de 2 euro/apel (nu se percepe TVA). Se mai pot face donatii online pe site-ul securizat www.crucearosie.ro sau in contul RO65RNCB009011191838000 BCR Lipscani.
Anemary GRIGORE