Cea mai mare tara catolica din lume, in scandal de pedofilie

Scandalurile de pedofilie din Biserica Catolica au cuprins cea mai mare tara catolica din lume, Brazilia, unde Vaticanul a recunoscut existenta unor acuzatii impotriva preotilor pentru abuzuri sexuale. Cazurile au fost dezvaluite de imagini filmate cu camera ascunsa de una dintre victime. Difuzarea acestei inregistrari video, in cadrul unui program televizat, a generat un scandal in tara cu peste 190 de milioane de locuitori, din care 74 la suta se declara catolici. Reportajul a difuzat inclusiv declaratiile a trei fosti membri ai corului, care au povestit despre abuzurile la care au fost supusi de trei preoti din orasul Arapiraca. Purtatorul de cuvant al Vaticanului, Federico Lombardi, a recunoscut existenta unor acuzatii de abuzuri sexuale. Unul dintre preoti “a fost demis din parohia sa si este acuzat de justitia civila”, a declarat el. Faptele care le sunt reprosate altor doi, suspendati din functie, sunt “in curs de examinare”, a adaugat el. El a recunoscut, de asemenea, ca doi dintre cei trei clerici denuntati aveau titlul onorific de Monsenior. Cazul a socat populatia locala din Brazilia. Ministerul Public din Alagoas a cerut deschiderea unei anchete, in timp ce comisarul care se ocupa de ancheta, Barbara Arraes, a calificat situatia drept “grava”.

Francezii nu-l mai plac pe Sarkozy

Francezii il prefera pe actualul premier, Francois Fillon (43 la suta) presedintelui Nicolas Sarkozy (29 la suta) drept candidat al dreptei la alegerile prezidentiale din 2012, potrivit unui sondaj al BVA. Un alt sondaj, al Ifop, arata ca Nicolas Sarkozy a ajuns la cel mai scazut nivel de sustinere (36 la suta, o scadere de 4 puncte procentuale) de la alegerea sa, in 2007, si ca diferenta fata de Francois Fillon (de 18 puncte) nu a fost niciodata atat de mare. Aceste sondaje, realizate in perioada 11-13 martie, confirma tendinta care s-a conturat deja de cateva luni: lipsa de popularitate in crestere a lui Nicolas Sarkozy, a carui tabara a suferit duminica o infrangere dura la primul tur al alegerilor regionale, obtinand 26 la suta din voturi si fiind devansata de opozitia socialista (29 la suta).
Potrivit barometrului Ifop, diferenta de popularitate dintre cei doi sefi ai Executivului s-a dublat in doua luni, trecand de la 9 la 18 puncte procentuale. Potrivit studiului BVA, daca preferinta pentru premier drept candidat este si mai evidenta printre simpatizantii stangii (48 la suta fata de 17 la suta), actualul presedinte al Republicii ramane preferat de simpatizantii de dreapta (52 la suta fata de 34 la suta care il prefera pe Fillon).
“Nivelul ridicat al celor care il citeaza pe Francois Fillon subliniaza insa dezaprobarea fata de presedinte in randul unei proportii importante a electoratului sau”, subliniaza Gael Sliman din cadrul BVA. Astfel, potrivit lui Sliman, “daca infrangerea electorala suferita duminica se confirma in cel de-al doilea tur, aceasta situatie va complica mult misiunea lui Nicolas Sarkozy”.

Haiti are nevoie de 11,5 miliarde de dolari pentru reconstructie

Un raport al ONU estimeaza necesarul pentru reconstructie in Haiti, dupa seismul devastator din ianuarie, la 11,5 miliarde de dolari pe trei ani, a anuntat Banca Mondiala.
Aceasta suma, la evaluarea careia a contribuit si Banca Mondiala, este o estimare provizorie a costului reconstructiei si relansarii activitatii economice, a declarat purtatorul de cuvant al Bancii pentru America Latina, Sergio Jellinek.
Suma ar putea fi insa revizuita. “Aceasta cifra nu este decat preliminara”, a precizat Jellinek.
Estimarea finala urmeaza sa fie facuta intr-un raport prevazut “pana la sfarsitul lui martie”, a adaugat purtatorul de cuvant. La 16 februarie, Banca Interamericana de Dezvoltare (BID), care participa, de asemenea, la redactarea acestui raport, a avansat un cost de 14 miliarde de dolari pentru reconstructie in Haiti. O conferinta internationala a donatorilor este prevazuta la 31 martie, la New York.
Seismul de la 12 ianuarie a provocat moartea a aproximativ 220.000 de persoane in tara si a lasat peste un milion de oameni fara locuinte, distrugand o parte din capitala Port-au-Prince si alte orase.