Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a anuntat, ieri, ca fondurile pentru achitarea datoriilor pe care comunitatile locale le au catre firmele de constructii care au executat lucrari de reparatii si reabilitare in unitatile de invatamant vor fi alocate in urmatoarele luni.
Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a declarat ca problema achitarii datoriilor catre firmele de constructii care au realizat lucrari de reparatii si reabilitare in unitatile de invatamant este una “foarte spinoasa”, in conditiile in care comunitatile locale au multe datorii intrucat au contractat lucrari fara sa aiba resursele necesare.
Funeriu a sustinut insa ca Ministerul Educatiei isi va achita datoriile pe care le are fata de firmele de constructii, alocarea fondurilor urmand sa se faca in lunile urmatoare.
“In ceea ce priveste datoriile ministerului si in functie de resursele pe care le avem, va asigur ca vom face o alocare care sa fie cat se poate de riguroasa si de transparenta. Aceasta alocare se va face in cursul lunilor care urmeaza pentru ca, desigur, avem sume prevazute in buget atat pentru lucrari in universitati, cat si in scolile din invatamantul preuniversitar”, a spus Daniel Funeriu.










