Petrolul Ploiesti a terminat la egalitate, scor 1-1, in Regie, cu Sportul Studentesc. Gazdele au deschis scorul, in minutul 59. După un corner executat foarte bine de Ferfelea, Curelea a reluat mingea cu capul, în poartă. Vivi Răchită a mutat inspirat, înlocuindu-l pe Liviu Mihai cu Victoraș Cataramă, cel care, în minutul 81, a reușit să egaleze, printr-un șut din careu.
În urma acestui rezultat, Sportul se menține pe locul doi, în timp ce Petrolul rămâne pe locul 5, cu 33 de puncte, Următoul meci al ploieștenilor va avea loc duminica viitoare, de la ora 13:00, pe stadionul Ilie Oană, împotriva Farului Constanța.