Cu vreo 10-15 ani in urma, in pietele agroalimentare din intreaga tara nu intalneai decat „raritati” din import: de regula, portocale, lamai sau banane. Pe scurt: legume sau fructe neaclimatizate in Romania. Astazi insa, pana si usturoiul, morcovii sau ceapa expuse pe majoritatea tarabelor romanesti sunt aduse de peste mari si tari. Potrivit autoritatilor, numai cu prilejul recentelor Sarbatori Pascale, Romania a importat (tocmai din China, dar si din Siria, Turcia sau Grecia) peste 135.000 de tone de ceapa, usturoi, cartofi, varza, rosii, morcovi, ridichi si verdeturi. Chiar daca nu au, nici pe departe, gustul si aroma legumelor de pe meleagurile noastre, nu putini concetateni „se dau in vant” dupa cele provenite din import. Motivul? „Desi cam fade la gust, sunt mai aratoase si, in plus, mai ieftine decat produsele noastre”, argumenteaza ei. In schimb, acestia par sa uite faptul ca, in cazul unora dintre legume (cum ar fi usturoiul), agricultorii din alte tari folosesc, spun agronomii, unele substante care il gazeaza, in ideea ca usturoiul sa nu incolteasca un timp cat mai indelungat.
Cum a ajuns Romania intr-o astfel de situatie anacronica, respectiv dintr-un cunoscut exportator intr-un tot mai mare importator de legume si fructe, incercam sa aflam de la doi interlocutori avizati.
Este vorba despre Vasile Dascalu – primarul comunei Balta Doamnei, localitate recunoscuta drept „pol” al legumiculturii din judetul nostru, intrucat aproape in curtea fiecarui satean de aici zaresti un solar, respectiv Ioan Dragomir – directorul Directiei Agricole Prahova.
Taranii – cu truda, bisnitarii – cu profitul
Ca unul dintre cei mai longevivi primari nu doar din Prahova, ci din intreaga tara si, mai mult, doar in fruntea unei singure comune, Vasile Dascalu stie foarte bine cat de grea si de migaloasa este munca de legumicultor: „Cand, pe timp de iarna, alti tarani stau la gura sobei, in fata unei tuiculite sau, pe canicula, la umbra unui copac, satenii din Balta Doamnei isi duc viata mai mult in solarii. Altfel, n-ar mai putea produce, anual, in jur de 40.000 tone de rosii si de castraveti. Din pacate, acest efort nu le este nici pe departe rasplatit. Si asta pentru ca sunt obligati, an de an, sa-si vanda marfa, care este perisabila, direct din solarii sau din camp unor samsari, fireste la jumatate de pret. Ulterior, acesti bisnitari – multi habar n-au cum se cultiva rosiile sau castravetii – le revand de doua-trei ori mai scump, in pietele agroalimentare de la oras, inclusiv in Ploiesti”. De ce nu reusesc satenii din aceasta comuna sa-si vanda singuri propriile legume? „Simplu. Desi am batut, ani la rand, la usile autoritatilor, n-am gasit intelegerea necesara: aceea de a ni se repartiza niste spatii strict delimitate in pietele agroalimentare locale, unde sa ne vindem produsele. In schimb, bisnitarii pot avea propriile tarabe. Deci, altele sunt interesele autoritatilor. Nu cerem pomana, platim toate taxele cuvenite, dar sa avem astfel de spatii rezervate, caci reprezentam un bazin legumicol recunoscut. In felul acesta, ploiestenii, dar nu numai ei, ar avea la dispozitie mai tot timpul anului, legume proaspete de sezon, la preturi de producator, gustoase si aromate. Caci noi folosim ingrasamant natural, nu «umflam» legumele, precum fermierii straini, cu fel si fel de chimicale”.
Concurenta de pe piata, total inegala
La nivelul Prahovei, in momentul de fata se mai cultiva aproximativ 4.500 – 5.000 de hectare cu cartofi si cam tot aceeasi suprafata cu rosii, castraveti, ardei sau vinete – acestea cu precadere in solarii. Pe langa cei din Balta Doamnei, legumicultori experimentati sunt, precum se stie, si cei din comunele Puchenii Mari, Gherghita, Barcanesti sau Aricestii Rahtivani. Dupa cum ne-a confirmat Ioan Dragomir, directorul Directiei Agricole Prahova, legumicultorii romani sunt total dezavantajati de concurenta existenta pe piata, chiar daca produsele romanesti sunt net superioare ca gust si aroma, fata de cele importate. „Principalul motiv ar fi acela ca nivelul subventiilor de care beneficiaza agricultorii nostri sunt de 6-7 ori mai mici decat cele ale fermierilor altor state comunitare. Iar acest fapt se reflecta destul de serios atat in costurile de productie, cat si in pretul final al legumelor. Din acest motiv, de pilda, rosiile sau morcovii proveniti din Siria, Grecia sau Turcia au un pret mai scazut decat produsele romanesti”. Dar nu numai legumicultorii, ci si institutele de cercetare de profil din tarile cu o agricultura moderna sunt puternic subventionate de catre statele respective, fata de cele romanesti. „Beneficiind, astfel, de seminte de mare productivitate, precum si de tehnologii si utilaje agricole ultramoderne – inclusiv pentru irigarea culturilor, legumicultorii din Olanda, Franta, Germania sau Danemarca obtin, comparativ cu cei din Romania, productii duble sau triple de legume, pe aceeasi unitate de suprafata. Deci, numai ambitia si priceperea nu sunt suficiente. Fermierul roman- in cazul de fata legumicultorul- are absoluta nevoie si de tehnica moderna, care inseamna bani, iar acestia lipsesc, in buna masura. Si nu doar in agricultura”, a adaugat directorul Dragomir.
Asadar, concluzia ar fi ca tarabele din pietele agroalimentare ar putea fi din nou pline cu legume traditionale romanesti doar atunci cand guvernantii isi vor indrepta fata catre bietul taran nu doar in preajma (si in timpul) campaniilor electorale, ci tot timpul anului.
Dumitru CONSTANTIN
