Guvernul României a emis recent o ordonanţă de urgenţă prin care a adus noutăţi în sistemul public de pensii cu privire la asigurarea unor categorii de persoane. Astfel, cei care nu beneficiază în prezent de pensie pot încheia contract de asigurare socială cu Casa de Pensii prin care îşi pot plăti contribuţia la stat pentru perioada în care nu au fost asiguraţi. Contractele se pot încheia doar până pe 31 decembrie şi doar pentru perioada cuprinsă între octombrie 2005 şi până în prezent. Plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioada solicitată se face tot până la finalul anului.