Chiar daca este criza in tara, banii care se invart in mediul infractional sunt extrem de multi, iar interesele diverselor grupari „specializate” in astfel de afaceri sunt extrem de puternice. Ca atare, politistii de la crima organizata au avut serios de lucru in 2010.
Numai anul trecut au fost anihilate 286 de grupari periculoase de indivizi, ceea ce inseamna o crestere cu 16% fata de 2009. Peste 2000 de persoane au fost trimise in judecata si jumatate dintre acestea au fost deja arestate pentru fapte grave precum traficul de droguri, traficul de persoane, spalarea de bani sau clonarea de carduri.
Politistii de la crima organizata au confiscat, anul trecut, peste 1700 de carti de credit false, peste 480 de kilograme de droguri si peste 3200 de comprimate de ecstasy sau halucionogene si sume de bani in lei si valuta, in valoare de peste 225 de milioane de euro.
Aproape toate structurile Ministerului Administratiei si Internelor au colaborat pentru prinderea si cercetarea acestor infractori, datorita complexitatii cazurilor. Numai pentru dosarele instrumentate in 2010 de catre procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism au fost emise 800 de rechizitorii prin care au fost trimisi in judecata peste 3400 de inculpati – mai multi cu 55% fata de anul 2009 – pentru savarsirea a peste 6000 de infractiuni grave, si acestea in crestere cu 60%.
A. P.
Acasă Investigaţii Politistii si procurorii au constatat o crestere a activitatilor de crima organizata...