Muzeul Judeţean de Artă “Ion Ionescu-Quintus” din Ploieşti organizează şi în această vară manifestări educative, în cadrul programului “Vacanţă la muzeu”, ce se adresează copiilor cu vârste între 5 şi 14 ani. Începând din data de 5 iulie, micuţii vor fi aşteptaţi în fiecare săptămănă, de marţi până vineri, între orele 10.00-13.00 să descopere fascinanta lume a artei. Ei vor vizita muzeul, vor vorbi despre lucrările pe care le-au admirat şi vor desfăşura activităţi practice – desen, acuarelă, modelaj, origami – sub îndrumarea unui muzeograf. Înscrierile se vor face în dimineaţa fiecărei zile destinate acestor activităţi. Taxa de participare pentru o singură zi este de 6 lei pentru un copil, iar un abonament săptămânal costă 20 de lei. Programul se va încheia pe data de 2 septembrie.