Astăzi, la orele prânzului, polițiștii și jandarmii au ocupat centrul Ploieștiului. În zona pietonală a fost organizată o razie la care au participat toți polițiștii Poliției Municipale. Vizați au fost indivizii care fac comerț ilegal la colțul strazii, în special cu telefoane mobile, valutiștii, cerșetorii, dar și hoții care operează în zona respectivă.
Din cele 180 de persoane legitimate, în cazul a 121 dintre ele s-a impus aplicarea de sancţiuni contravenţionale, în principal pentru atingeri aduse ordinii şi liniştii publice.
Totodată, au fost controlate 126 de autovehicule, şi în aceste cazuri fiind necesară aplicarea de sancţiuni contravenţionale pentru abateri constatate la regimul circulaţiei rutiere.
Valoarea totală a celor 121 de sancţiuni contravenţionale a fost de aproape 10.000 lei.
R. Costel a fost depistat în timp ce oferea spre comercializare patru telefoane mobile a căror provenienţă nu o putea justifica. El a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei, iar cele patru telefoane mobile au fost confiscate, cercetările urmând a stabili legalitatea provenienţei lor.
D. Nicolae a fost depistat în zona străzii C.D. Gherea unde încerca să comercializeze un telefon mobil. Şi în cazul lui au fost luate aceleaşi măsuri sancţionatporii.
Totodată au fost depistate mai multe persoane care apelau la mila trecătorilor pentru a obţine foloase materiale, atât în zona intersecţiilor cât şi pe stradă, motiv pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale.
În perioada următoare acţiunile de acest gen vor fi continuate în vederea combaterii faptelor ce aduc atingere normelor de convieţuire socială, atât în municipiul Ploieşti cât şi pe raza întregului judeţ.

Mai multe informații despre acest subiect puteți afla urmărind Știrile Prahova TV din această seară, de la ora 19:30 sau 23:00.