Două accidente de muncă s-au petrecut, în acest week-end, în Prahova. Mai întâi, un salariat al unei societăți comerciale din Ploiești a căzut de la aproximativ 9 metri, de pe un siloz, șocul căderii fiind atenuat de o izolație de polistiren. Din fericire, bărbatul nu a avut nevoie de internare, deși a primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență.
Apoi, la un centru logistic din municipiu, un bărbat care manevra un utilaj de transport paleți a intrat, din neatenție, într-o mașinărie asemănătoare, lovindu-se la genunchiul stâng, fiind dus de urgență la spital.