Suspectul în cazul incidentului produs în localitatea Crivina, când un bărbat a murit, a fost reținut pentru 24 de ore. În urma necropsiei efectuate la Serviciul de Medicină Legală Prahova s-a constatat că între deces și leziunile traumatice suferite de victimă există o legătură directă. Astfel, învinuitul B. Bogdan a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.

Vă reamintim că un bărbat din satul Crivina a fost omorât în bătaie de un tânăr de 28 de ani. Agresorul a venit beat la barul din localitate, unde se desfășura un botez, și i-a cerul victimei o țigară. Pentru că a refuzat, agresorul a început să-l lovească pe Vasile Tănase în cap și gât, cu pumnii și picioarele.
Bărbatul de 38 de ani a murit în doar câteva minute după ce a fost bătut. Medicii legiști urmează să stabilească acum dacă decesul a survenit ca urmare a loviturilor.
Agresorul, care are la activ mai multe furturi, dar și un accident cu victime, riscă 25 de ani de închisoare.