Formația Astra Ploiești a terminat la egalitate, 2-2, cu Sportul pe teren propriu în primul meci al etapei a 9-a. Curelea a deschis scorul la prima ocazie a meciului, după ce a plasat cu capul o centrare din flancul drept, în minutul 3. Avantajul oaspeților nu a durat decât 4 minute, Strătilă a fost faultat în careu de Lazăr, iar N’Doye a tranformat penalty-ul.
Pe un contraatac Ghinga a adus din nou Sportul în avantaj, marcând cu capul din 2 metri din centrarea lui Beţa, cu 5 minute înainte de pauză.
Cosmin Matei a adus egalarea printr-un şut fabulos de la 25 de metri, în minutul 68.
S-a terminat 2-2 şi Astra a ratat şansa de a trece pe locul doi în Liga 1.