In Aula Universitatii Petrol-Gaze din Ploiesti va avea loc maine, de la ora 11.00, festivitatea de deschidere a anului universitar 2011-2012. La ceremonia traditionala, care va cuprinde intonarea imnului studentilor – „Gaudeamus igitur” – si alocutiuni din partea reprezentantilor conducerii universitatii, sunt asteptati studentii din anul I si din anii mai mari, profesori universitari, reprezentanti ai unor institutii cu care UPG colaboreaza in cadrul proiectelor educationale, oficialitati locale.

Foisorul Bellu va fi deschis pentru public

Sambata, la ora 14.00, va avea loc deschiderea Foisorului Bellu din Urlati – aflat in incinta celebrului conac ce a apartinut avocatului si omului de cultura Alexandru Bellu – in cadrul unei festivitati la care au fost invitate oficialitati locale si judetene. In anul 2008, foisorul a intrat intr-un amplu proces de restaurare, pentru a fi readus in circuitul muzeal. Restaurarea cladirii – monument istoric, cu arhitectura similara clopotnitei de la Varbila – a pornit de la un singur stalp de sustinere, ce mai ramasese din vechea constructie, si s-a realizat dupa fotografii si planuri ale lui Alexandru Bellu, aflate in arhiva Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Prahova. Lucrarile au durat doi ani, iar apoi specialistii au pregatit expozitia permanenta „Alexandru Bellu – artist fotograf si pasionat colectionar”, ce va fi deschisa tot sambata, cu prilejul Zilelor Orasului Urlati.