Scandal într-un loc de joacă din cartierul ploieştean Malu Roşu. Câţiva muncitori ai firmei care a reamenjat locul de joacă de lângă biserica din lemn din zonă au scos pietrişul din parc pentru a-l înlocui, însă tot cu pietriş. Asta spre nemulţumirea oamenilor care susţin că pietrişul nu este o soluţie bună pentru un loc de joacă. Decizia de a schimbă pietrişul cu alt pietriş au luat-o reprezentanţii primăriei care, la recepţia lucrării, au observat că pietrişul cu care a fost înlocuit gazonul existent în locul de joacă conţinea foarte multe cioburi. Cetăţenii din zonă au mai observat şi că mobilierul adus aici este deja deteriorat.