Echipa masculină de handbal CSM Ploieşti nu a reuşit să-şi treacă în cont primele puncte de pe teren propriu în actuala ediţie a Ligii Naţionale, suferind o înfrângere în disputa cu Pandurii Târgu Jiu, disputată la Sala Polivalentă din Plopeni, contând pentru etapa a cincea.

Începutul partidei le-a aparţinut oaspeţilor, care s-au distanţat la 5-2 după zece minute. CSM Ploieşti a revenit în joc, egalând situaţia de pe tabelă, în minutul 16 scorul fiind 7-7. S-a mers, apoi, cap la cap, cu Pandurii în avantaj mereu, până la finalul reprizei, scor 12-11, la pauză. În partea secundă a meciului, echipa din Târgu Jiu a dominat printr-o apărare agresivă, pe care atacurile prelungite ale formaţiei ploieştene nu au putut-o pătrunde. Scorul final a fost 24-21 pentru Pandurii Târgu Jiu.

„Ne-a lipsit implicarea sufletească, în primul rând. Ne-a afectat şi faptul că avem mulţi sportivi sosiţi în vară şi încă nu am reuşit să punem la punct, aşa cum trebuie, schemele de joc. Dar, nu avem nicio scuză pentru jocul prestat astăzi. Acesta era un meci pe care trebuia să-l câştigăm, dacă toţi jucătorii aveau motivaţia necesară”, a declarat antrenorul Lucian Nicolae.